ELLE a stat de vorbă cu fondatoarea House of Sillage - disponibil la Elysee-, despre parfumuri, ce înseamnă să fii femeie de afaceri astăzi și ce în ce constă crearea unui brand de lux.
Lansarea noului brand Haute Parfumerie House of Sillage a avut loc la Aqua Herăstrău, în iunie, în prezența mai multor vedete, jurnaliști & influencer-i, dar și a fondatoarei exclusivistei case de parfumuri, Nicole Mather. Aceasta are origini românești, dar s-a stabilit în Statele Unite, unde a pus bazele unei afaceri de succes, ea devenind un exemplu de muncă, ambiție și empowerment pentru multe femei.
Într-un decor elegant, din care nu au lipsit florile albe, șampania, cireșele și muzica bună, invitați precum Andreea Berecleanu, Monica Bîrlădeanu, Simona Pătruleasa, Amalia Enache, Diana Bart, Diana Dumitrescu sau Aicha Nicole au aflat povestea unui brand sinonim cu luxul suprem: o bijuterie, care se remarcă nu numai prin combinațiile sofisticate de note florale rare, dar și prin ambalajele prețioase: flacoanele de parfum sunt din cea mai pură sticlă manufacturată în Franța, pictată și șlefuită manual și au capacele placate cu aur alb, galben sau roz de 18k, în care sunt încrustate cristale Swarovski cu tăietură de diamant.
House of Sillage este distribuit în România exclusiv de Elysee.
Interviu realizat de Stefana Macovei.