#ELLEInterviu: Oana Preda, director CeRe, despre implicarea cetățenilor în viața publică (VIDEO)

Cu o experiență de peste 20 de ani în ONG-uri, Oana Preda este directorul CeRe - Centrul de Resurse pentru participare publică.


Mai avem mult până când instituțiile publice vor răspunde dorințelor și nevoilor reale ale cetățenilor. Oricare dintre noi a observat sau a fost afectat direct de un proiect imobiliar abuziv, de defrișarea nejustificată a copacilor din fața blocului sau de drumurile neasfaltate. De asta există CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică, un ONG care de 13 ani, ajută cetățenii, organizațiile și comunitățile care pun presiune pe autorități să își facă treaba. Probabil inițiativa civică cea mai mediatizată a fost cea a grupului de inițiativă civică „Iașul iubește teii’, creat spontan în 2013 pentru a convinge Primăria Iași să replanteze teii de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. În acest caz punctual, CeRe a ajutat cu comunicare, cu stabilirea strategiei și a direcțiilor de acțiune în campanie și a oferit resurse în advocacy.


După cum spune Oana Preda, director CeRe, cu o experiență de peste 20 de ani în ONG-uri, „activismul a crescut destul de mult și vedem asta atât în Piața Victoriei, la protestele cu număr mare de oameni, dar și în cartierele Bucureștiului sau ale altor mari orașe, unde oamenii au început să fie mult mai dispuși să lupte pentru rezolvarea problemelor.’

De 10 ani, CeRe organizează Gala Premiilor Participării Publice, un eveniment care face cunoscute astfel de inițiative cetățenești și le premiază, pentru a ne arăta cum implicarea noastră poate duce la influențarea deciziilor statului. „Ne pare rău că nu putem avea decât un număr mic de premianți, dar este pentru noi momentul în care putem să și mulțumim oamenilor care se implică în felurile acestea’, spune Oana Preda. Gala Premiilor Participării Publice are loc pe 17 aprilie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video