ELLE on TV: Episodul 3, Sezonul 1

Știm că o imagine face cât o mie de cuvinte, așa că revista ELLE este acum și la TV! Prin urmare, dragi ELLE girls, de acum ne veți găsi în fiecare duminică la ora 14:30 pe PRIMA TV, la emisiunea ELLE on TV.

Ce veți vedea în cea de-a treia ediție a emisiunii ELLE on TV? În primul rând vom explora garderoba unei artiste foarte dragi nouă: Irina Rimes, care are nu numai o voce de invidiat, ci este și o prezență plină de farmec pe scenă și la evenimente mondene. Ca sa vă stârnim curiozitatea, o să vă spunem doar că Irina își caracterizează stilul ca fiind unul de Lolită modernă. Da, da, ați auzit bine! Și are povești pline de umor despre câteva piese din dulapul ei!


La rubrica ELLEnutace, am vorbit cu o femeie pe care noi, în redacția ELLE, o admirăm foarte mult. Numele ei este Irina Vasilescu și, împreună cu o mână de oameni, a pus bazele unui proiect pe cât de ambițios, pe atât de necesar: distribuie produse de igienă intimă femeilor lipsite de adăpost.

Vom afla, apoi, de la colegele noastre de la modă, cum putem stiliza salopeta albă în două moduri total diferite. Știm că o salopetă nu e tocmai o piesă vestimentară pe care să o abordăm cu mult curaj (iar una albă cu atât mai puțin), dar tocmai de asta suntem aici cu voi: să vă arătăm că în modă niciodată nu trebuie să spui niciodată. Și nici în domeniul frumuseții! La rubrica de beauty vom vorbi despre un subiect care ne preocupă pe toate: îngrijirea părului. Colega noastră, Alice Bursuc, a descoperit și a testat pentru voi tot felul de produse, unul mai tentant decât altul.


De asemenea, în această ediție am ales să vă prezentăm o femeie cu adevărat specială: Simona Halep, nu doar o campioană a tenisului, ci și a modestiei. Vei urmări, așadar, imaginile de la ședința foto realizată pentru revistă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video