Câștigătorii ELLE New Media Awards 2019 (VIDEO)

Pentru al patrulea an consecutiv, ELLE a desemnat cele mai influente personalități din social media în cadrul galei ELLE New Media Awards, cel mai stylish eveniment dedicat comunității online.

Câștigătorii ELLE New Media Awards 2019 (VIDEO)

Influencers, vedete, designeri, prieteni și colaboratori ai revistei, muzică bună, ținute de garden party reunite sub dress code-ul #RomanceIsNotDead: iată ingredientele care au contribuit la succesul celei mai așteptate petreceri a sezonului, desfășurată la Clubul Diplomatic.

Petrecerea a culminat cu gala de premiere, care a dezvăluit publicului câștigătorii celor opt categorii ELLE Blogging Awards, votați în exclusivitate de public pe site-ul elle.ro.

Ioana Grama a câștigat premiul pentru cea mai influentă personalitate în zona de Fashion, iar trofeul Lifestyle Influencer i-a revenit Alinei Ceușan.

Adela Popescu (adelapopescu.eu) a primit trofeul Best Celebrity, iar Irina Deaconescu a fost desemnata vlogger-ul anului 2019.

Pentru al treilea an consecutiv Mihai Jurcă (www.mihaijurca.ro) a fost desemnat cel mai bun blogger de turism, iar Mihaela Sava (laprajiturela.ro) a primit în premieră trofeul pentru cel de cel mai bun blogger de food.

Andreea Balaban (www.andreeabalaban.ro) a primit trofeul pentru cel mai bun blogger de beauty, pentru al treilea an consecutiv. Titlul de Best Newcomer i-a revenit Oanei Cosânzeana.

Gazdele evenimentului au fost Maurice Munteanu și Alina Ceușan. Pe scenă au mai urcat Minelli, artista care a cucerit topurile muzicale din România, care a susținut un scurt recital, și Rengle și Taraful Emil Poke, care au încins atmosfera și i-au provocat la dans pe invitații galei.

Toţi cei prezenți s-au bucurat să fie alături de revista ELLE, acceptând fără rezerve provocarea redacției de a adopta ineditul dress-code „Romance Is Not Dead’. La reușita petrecerii au contribuit sponsorii acestui eveniment: Maison Christian Dior, Foreo, Glo, Strongbow și MG Blănuri.

Ne-au fost alături și partenerii noștri: Martini, Evian, Purple Flowers, Baden 11, Music Gear, Clubul Diplomatic, cărora le mulțumim mult pentru sprijin!

CONȚINUT VIDEO ELLE
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video