In secolul XX, gradul de inteligenta al unei persoane a inceput sa devina insuficient pentru a-i asigura acesteia ascensiunea pe scara sociala si profesionala. Emotiile, relatiile cu ceilalti, capacitatea de a-si stapani pornirile de furie sau de teama au inceput sa atarne tot mai greu in balanta. Termenul clasic de IQ a fost plasat, macar in anumite contexte, pe planul doi. De ce a fost necesara o a doua scala de masurare a capacitatii intelectuale si a aptitudinilor de „socializare”?