Beyonce

Beyonce

Beyoncé

Această pagină conține informații și știri despre Beyoncé, cântăreață și actriță americană.

Beyoncé Giselle Knowles-Carter, cunoscută profesional ca Beyoncé, este o cântăreață de muzică R&B de succes și actriță americană.
Beyoncé s-a născut în Houston, Texas, părinții săi fiind Matthew Knowles și Tina Beyoncé Knowles. Tatăl cântăreței este de origine afro-americană, iar mama sa, Tina, provine dintr-o familie de origine creolă franceză din Louisiana, cu rădăcini afro-americane, amerindiene și irlandeze. Beyoncé are și o soră, Solange, care a devenit ulterior cântăreață și actriță.

Beyoncé a studiat baletul și jazz-ul în școala primară și a descoperit atunci pasiunea pentru muzică. După participarea la numeroase concursuri locale, aceasta și-a dat seama că își dorește să devină cântăreață.

A urmat un liceu de profil, continuând în același timp să cânte și în corul bisericii.

Beyoncé a format un grup muzical numit „Girl’s Tyme” alături de LaTavia Roberson și Kelly Rowland, iar acestea au fost observate de compozitorul Arne Frager. Împreună au participat la concursul Star Search, însă nu au câștigat.

După acest insucces, tatăl lui Beyoncé a decis să impresarieze formația, aducând-o în grup și pe LeToya Luckett, lucru care a ajutat la creșterea popularității grupului. În 1997 Girl’s Tyme a semnat un contract cu casa de producție Columbia Records, care o impresariază pe Beyoncé și în prezent.
Grupul și-a schimbat numele în Destiny’s Child, iar succesul a venit chiar cu primul album lansat, acesta primind numeroase laude din partea criticilor. La sfârșitul anului 1999, LeToya Luckett și LaTavia Roberson l-au acuzat pe impresarul lor, Matthew Knowles, de faptul că le favorizează Beyoncé și pe Rowland. Cele două sunt înlocuite de Michelle Williams și Farrah Franklin. La o scurtă perioadă și Farrah decide să părăsească grupul, trupa ajungând în formula cunoscută. Cel de-al treilea album al Destiny’s Child, intitulat Survivor, a debutat pe locul 1 în Billboard 200, cu vânzări de peste 663,000 de unități.

În 2002, Beyoncé și-a făcut debutul cinematografic în producția „Carmen: A Hip Hopera”. În 2003, după o colaborare de succes cu Jay-Z, „Bonnie & Clyde”, ea lansează primul album solo, „Dangerously in Love”, fiind premiată pentru el și pentru cântecele sale cu cinci trofee Grammy în anul 2004.
După o revenire cu un album care s-a bucurat de mai puțin succes, membrele formației Destiny’s Child decid să urmeze drumuri separate, despărțirea fiind amiabilă.

Pentru Beyoncé urmează o perioadă remarcabilă. Are un rol secundar în „The Pink Panther”, care îi aduce laude, și la finalul anului 2005 începe să lucreze la „Dreamgirls”. Aceasta înregistrează cel de-al doilea album, „B’Day”, care a debutat direct pe prima poziție în topul Billboard 200.

În 2008 ea lansează un alt album, prin care face cunoscut publicului alter-ego-ul, Sasha Fierce – „I Am… Sasha Fierce”, iar la scurt timp după apariția acestuia, Beyoncé începe promovarea noului său film „Cadillac Records”, în care ea interpretat-o pe solista de muzică blues Etta James.

Din 2010 și până în prezent, artista a lansat două alte albume, „Run the World (Girls)” și „Lemonade”, ambele bucurându-se de un real succes.
Beyoncé este căsătorită cu Jay-Z, nunta celor doi având loc în 2008. De-a lungul timpului au existat numeroase zvonuri în privința relației celor doi, iar artista chiar a vorbit despre infidelitatea soțului în albumul „Lemonade”. Beyoncé și Jay-Z au împreună trei copii, Blue Ivy și gemenii Sir și Rumi.
Artista este cunoscută pentru show-urile energice, spectacolul făcut la Festivalul Coachella 2018 fiind apreciat de toți cei prezenți la eveniment și nu numai, Beyoncé având și un documentar despre tot ceea ce a însemnat acest eveniment pentru ea și comunitatea ei.
Cântăreața se implică în numeroase acțiuni de caritate și este o voce puternică a comunității din care face parte.

+ mai mult