ELLE FENOMEN: Teritoriu • Bani • Dependență – Radiografia unui fenomen

Zilele astea chiar și cineva care nu are în apropiere pariori sau jucători la ceea ce numim păcănele nu are cum să nu se fi intersectat, măcar sporadic, cu fenomenul. De la clădirile copleșite de reclame la săli de joc, mai dese în aglomerările urbane decât aproape orice altă inițiativă comercială, la spoturile care rulează nesfârșit la TV sau pe Internet și până la comentariile sarcastice și emoji-urile ironice la adresa celebrităților care-și asociază imaginea cu campanii, avem de-a face cu o intensă, nu și eficientă dezbatere pe marginea jocurilor de noroc. Ai crede că știm totul despre fenomen. Însă informațiile sunt mai puține decât par, iar indignarea morală generalizată nu a condus încă la politici eficiente.

Pornind de la toate astea a luat naștere proiectul Teritoriu • Bani • Dependență, care cercetează fenomenul din perspectiva evoluției industriei de jocuri și a efectelor ei. Desfășurat pe platforma CriticAtac și pe paginile proprii de Facebook și Instagram, proiectul cartografiază fenomenul prin eseuri video, cercetări antropo-sociologice, fotoreportaj, analiză de discurs și practici media, aducând pentru prima dată în fața publicului modul în care sunt răspândite sălile de jocuri în teritoriu, creșterea profitului industriei și efectele ei. Fără să acopere în întregime fenomenul, demersul pune la dispoziție instrumente de analiză care vor putea servi altor inițiative.

Astfel, Raluca Durbacă, regizoare și coordonatoarea proiectului, a realizat trei eseuri audiovizuale centrate pe temele principale; fotografa Lavinia Cioacă a surprins într-un foto-reportaj (din care vezi imagini chiar aici) modificările aduse de industrie în mai multe orașe; Adi Schiop a realizat o cercetare antropo-sociologică despre dependență în cartierul Ferentari și în satul Porumbacu de Jos. Sociologa Mădălina Muscă a întreprins o cercetare ce are în centru infrastructura de tratament publică și privată pentru dependenți, în vreme ce jurnalistul Costi Rogozanu a analizat infiltrarea industriei în zona sportivă, dar și în cea politică; Dan Stănescu a analizat identitatea vizuală și verbală a industriei, dar și practicile de lucru în publicitate, în vreme ce Flavia Dima a analizat retorica feministă utilizată din ce în ce mai des recent, pentru a atrage femeile, iar jurnalistul Dragoș C. Costache a analizat practicile de promovare a jocurilor, care apelează la creatori de conținut, la industria de film și la cea a gaming-ului.

Am stat de vorbă cu coordonatoarea Raluca Durbacă, ca să aflu cum a ajuns să realizeze proiectul și care au fost cele mai surprinzătoare descoperiri în urma lui. Faptul că e primul astfel de proiect local, mi-a spus, a fost printre principalele motive pentru care l-au demarat.

„Așa-zisa societate civilă și zona culturală iau bani de la jocuri de noroc, ne finanțăm proiectele. Proiectul ăsta e finanțat, parțial, din bani proveniți de la jocuri de noroc. Deci e un anumit tip de complicitate voluntară-involuntară, știută-neștiută, a noastră. 10 ani, de când fenomenul a bubuit, nimeni din zona de cultură nu s-a apucat să facă un proiect mai amplu. Au fost proiecte mai mici, dar nimic care să cerceteze și să discute nu doar despre dependență în discursul ‘săracii dependenți, vai de capul lor’, ci în discursul ‘e o industrie întreagă în care toți ne băgăm mâinile să luăm câte o bucățică, statul în primul rând’. Când am început să fac documentarea, de exemplu, mi-a fost imposibil să găsesc date, informații, opinii, idei colectate într-un loc, ceva care să-ți dea o perspectivă. După care mi s-a părut important să demarez un proiect care să aibă susținerea financiară a statului prin AFCN, care cofinanțează cam toate proiectele culturale din România.” Raluca povestește că, atunci când a început să caute colaboratori, toți cei la care au apelat s-au arătat gata să participe la proiect și au avut multe de spus.

O istorie imprecisă

Dacă jocurile de noroc există de când lumea, despre cele în forma pe care o știm azi în România datele sunt neclare și un motiv în plus ca proiectul să încerce să contureze măcar parțial istoricul fenomenului. După cum spune Raluca Durbacă, evoluția lor a fost liniară: „Era simpla loterie, după care au intrat încet-încet pariurile sportive, mai aveai câte un câștig mic. După care s-au dezvoltat mult sălile de jocuri în care erau slot machines, păcănele. Nu există nici un studiu concret, doar unul comandat de industrie, prin 2017, care estima un număr de dependenți bazat pe alte studii internaționale: 98.000.”

Bănuiala ei, spune, este că cei care au încercat să-și suplimenteze astfel veniturile și au devenit jucători problematici, dependenți, au contribuit involuntar la răspândirea fenomenului. „La urma urmei e despre societate, cât de precară e, despre cât de săraci sunt oamenii, cum nu le ajung banii să trăiască de la un salariu la altul.” Un alt motiv al popularității recente a jocurilor, spune Raluca, este și faptul că „mobilitatea socială nu mai are de mult baze meritocratice. Țin minte un anumit tip de discurs în media în care se spunea că ‘dacă n-ai bani, mai ia un job’. De parcă ziua ar fi făcută din numărul de ore de care ai nevoie pentru a face șapte joburi. Tema asta de discurs public și de mentalitate, ‘dacă ești sărac e vina ta, nu știi să te descurci, să fii șmecheraș’, vine din tranziția anilor ’90. Mi se pare că tinerii înțeleg din ce în ce mai bine faptul că mobilitatea socială nu mai are baze meritocratice, pentru că nu-și permit să ia o casă, o chirie, totul e în afara posibilităților lor.”

Contextul acesta și posibilitatea unui câștig, explică Raluca, conduc către dependență. „Din punctul meu de vedere, dar fără să am dovezi, piața a crescut odată cu creșterea numărului de dependenți. Pentru că toate studiile internaționale spun că cele mai multe venituri, procentual vorbind, vin de la jucători problematici, care nu se pot controla. Care se duc acolo cu tot felul de motivații, există o listă întreagă. E ceea ce se numește gamble’s fallacy. Ai impresia că, dacă ai pierdut un număr de mâini, următoarea trebuie să fie câștigătoare. Deci gândire superstițioasă, gambler’s fallacy, încercarea de recuperare a pierderilor, felul în care funcționează tot sistemul dopaminergic, în care îți picură dopamina încet în cap, cum descrie Costi Rogozanu în textul lui. Și nu e neapărat câștigul, cât ideea de câștig, posibilitatea de câștig te duce acolo.”

Citește continuarea în ELLE NOIEMBRIE 2024!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK