Accesează-ți energia feminină și viața ta se va schimba radical. Acesta este cel mai nou sfat pe care ți-l va da orice guru de pe Internet. Însă această pseudo-spiritualitate nu are nici o legătură cu conectarea la univers, ci cu o industrie de self-help în valoare de miliarde de dolari, cu oprimarea femeilor și cu promovarea inegalității de gen.
Sunt două expresii care îmi ridică părul în cap de fiecare dată când le aud: „oameni frumoși” și „energie feminină”. Pentru prima nu am neapărat o explicație; mi se pare doar foarte enervantă, goală și lingușitoare. A doua mă scoate din minți, fiindcă, în general, nu înțeleg conceptul de feminitate. Am depus mult efort de-a lungul timpului încercând să-mi dau seama ce înseamnă să te simți feminină. Și pe cuvânt că nu mi s-a întâmplat vreodată să mă uit în oglindă și să-mi zic: „Wow, Gabriela, ce feminină ești azi!”. Sunt un milion de feluri în care mă pot simți, dar ăsta nu e unul dintre ele.
Să zicem că sunt eu dereglată, dar ce ar trebui să îmi activeze sentimentul ăsta? Oare să port o rochie din mătase și să ridic delicat paharul cu vin pe care mi l-a oferit un bărbat la bar? În fine, poți să mă consideri exagerată, poate prea cinică, și să mă acuzi că, în timp ce lumea e în colaps, pe mine mă enervează cel mai tare niște creatori de conținut care spun: „Hei, oameni frumoși, haideți să vă învăț cum să intrați în energia voastră feminină”. OK, folosiți ce apelative vreți, e complet inofensiv, dar să predici că femeile trebuie să-și acceseze energia feminină pentru ca viața lor să se îmbunătățească este cât se poate de toxic și periculos, în orice context, dar mai ales în vremurile pe care le trăim.
Inițial, credeam că toată treaba asta cu energia feminină e o altă găselniță a Internetului. Un alt trend care promovează pseudo-spiritualitatea și mindfulness-ul, ca journaling-ul sau pietrele încărcate la soare. Dar după ce mi-am petrecut jumătate de zi pe rețelele sociale, mi-am dat seama că nu e deloc un mesaj inofensiv, ci e o chestiune cât se poate de periculoasă, care ne pune pe noi, femeile, într-o poziție similară cu cea în care eram acum o sută de ani, când rolul nostru suprem era să dăm naștere și să ne așteptăm partenerii cu mâncarea caldă pe masă.
Dacă din fericire ai fost scutită de discursul ăsta, o să-ți fac un rezumat. Ideea generală e că fiecare om e guvernat de două energii: masculină și feminină. Cele două se diferențiază complet, energia feminină având atribute precum: receptivitate, intuiție, sensibilitate, grație, blândețe, calm, vulnerabilitate și disponibilitatea de a se lăsa dominată și a primi din exterior lucrurile de care are nevoie. În opoziție, energia masculină este asociată cu acțiunea, luarea deciziilor, logică, forță, dominare și control. Iar dacă îți dorești succes în relații, carieră și viața personală, ca femeie ar trebui să-ți amplifici energia feminină, în timp ce, ca bărbat, ar trebui să îți cultivi energia masculină, asumându-ți rolul de lider, protector și furnizor. Un fel de Yin-Yang, unde armonia apare doar dacă cele două energii rămân distincte și complementare, fără să se amestece sau să-și schimbe locul.
Ca o paranteză, dacă vrei să fii cu adevărat spiritual și să îmbrățișezi gândirea confucianistă – cea care a stat la baza conceptului de Yin și Yang – trebuie să știi că, deși astăzi Yin-ul este asociat cu femeile, considerate inferioare și subordonate bărbaților, restricționate la activități domestice (Nei), iar Yang-ul reprezintă bărbații, percepuți ca fiind „venerabili” și activi în spațiul public (Wai), lucrurile nu au stat mereu așa. Lucrarea A Critical Analysis on Confucian Sexism Through the Lens of Care Ethics: A Case of Domestic Labor Division explică că, în viziunea cosmologică chineză, Yin și Yang reprezentau poli opuși ai existenței, precum pământul și cerul, căldura și frigul, femininul și masculinul. Inițial, teoria Yin-Yang nu impunea diferențe rigide de valoare, ci doar opoziții relativ neutre. De-abia după dinastia Han acest concept s-a transformat într-un sistem ierarhic bazat pe gen.
Toată această poveste cu energia feminină și masculină face parte din spiritualitatea New Age, care este adesea învăluită în termeni vagi și abstracti, precum „divinitate cosmică”, „creștere personală”, „conștiință” sau „vibrații”. Deși poate părea o formă mai permisivă și superioară de a te raporta la divinitate, când mă gândesc strict la conceptul de energii, îmi pare rău, dar nu pot să nu observ că Biblia rămâne sursa principală de inspirație. În cadrul valorilor creștine tradiționale, bărbatul este considerat capul familiei, responsabil cu asigurarea traiului de zi cu zi, în timp ce femeia, în rolul său de soție și mamă, are datoria de a se îngriji de bunăstarea celor din jur, gestionând gospodăria și satisfăcând nevoile emoționale ale membrilor familiei. Care este diferența dintre acest principiu creștin și normele predicate de noua generație de guru pe internet? Nici una, și am o mulțime de exemple în acest sens.
@dannymorel (un domn care are peste un milion de urmăritori, peste 21 de milioane de like-uri și care precizează în descriere că „te ghidez să îți transformi viața pentru totdeauna. Începe călătoria de vindecare aici” – și face trimitere la mai multe link-uri) zice într-un clip de pe TikTok că nu crede „că o femeie poate fi complet în energia ei feminină până nu ajunge în acel spațiu în care este capabilă să renunțe la nevoia de a fi susținătoarea principală a familiei sau la nevoia de a câștiga orice sumă de bani. Și, în final, să găsească un bărbat despre care să poată spune: ‘Știi ce, el poate să îmi ofere ceea ce am nevoie și să aibă grijă de mine’ … Nu cred că poți ajunge cu adevărat în energia ta feminină până în acel moment de predare”. Tot el, într-un alt moment de spiritualitate maximă, explică cum arată energia masculină și feminină. Pe prima o descrie folosind următoarele verbe: „gândesc, ofer, sunt hotărât, planific, execut”, în timp ce celei feminine îi atribuie următoarele roluri: „a primi, a se relaxa, a fi confortabilă, a fi susținută, a fi grijulie, a fi iubitoare”.
@saraalmadani (cu 717 de mii de urmăritori și 5,1 milioane de like-uri, care se descrie drept „Spiritual gangster, antreprenoare și speaker” – mi se pare relevant să precizez aceste lucruri pentru a înțelege că oamenii care vorbesc despre aceste teme au platforme foarte puternice, iar mesajul lor ajunge la sute de mii, poate chiar milioane de oameni), continuă aceeași poveste, spunând că „singura cale prin care o femeie poate accesa energia sa feminină este atunci când un bărbat este un furnizor și un protector, când se simte în siguranță și simte că el acționează și oferă. Doar atunci poate să renunțe la rolul de boss lady și să își înlăture pelerina de femeie puternică”.
Adică ne încurajează să stăm acasă, să renunțăm la independența financiară și la aspirațiile personale pentru a ne conforma rolului tradițional și limitativ care ne-a fost impus încă din vremurile în care Iisus mergea (sau nu) pe pământ și ape.
Cum se diferențiază aceste mesaje de ceea ce a tot declarat Andrew Tate în ultimii ani? În nici un caz nu vreau să-i iau apărarea, dar de ce ne revoltă afirmațiile lui, în timp ce mesajele unor creatori de conținut care vorbesc calm, cu zâmbetul pe față și folosesc cuvinte precum „energii” sau „sacru” nu ne deranjează?
Dar să mergem mai departe, fiindcă nu e chiar așa de ușor să-ți accesezi energia feminină. Trebuie să urmezi o grămadă de pași și ritualuri. Mulțumim divinității supreme că ne-a trimis gangsteri spirituali care să ne îndrume pe această cale.
@earthangelariana (282 de mii de urmăritori și 9,2 milioane de like-uri) are un ghid prin care îți explică cum să intri în energia feminină: „1. Asigură-te că te odihnești mereu. Dormi bine și hrănește-ți corpul. 2. Trebuie să simți că ești răsfățată. Fă tratamente pentru păr acasă, fă băi relaxante, cere-i partenerului tău să îți facă masaj, aprinde lumânări, lenevește în casă toată ziua și bea ceai… Intră în obiceiul de a avea o viață ușoară. 3. Un alt truc este atunci când îți plătești facturile sau plătești orice, să te prefaci că altcineva o face pentru tine. Și imaginează-ți că ești o prințesă răsfățată care este mereu îngrijită. 4. Când ieși afară, încearcă să ceri oamenilor să facă lucruri pentru tine. Cere-le să-ți ofere lucruri, să îți aducă o băutură, așteaptă ca oamenii să îți deschidă ușa. Când ești cu un bărbat, stai acolo și lasă-l să îți ofere lucruri, uită-te în ochii lui și tu doar fii frumoasă. Prezintă problemele tale celor din jur și, dacă au energie masculină, le vor rezolva. Serios, ești menită să nu ridici nici măcar un deget, ești aici pentru energia ta, calmul tău, inteligența ta emoțională și natura ta grijulie”.
Cum ar fi fost dacă, așa cum zice colega mea Ioana într-un clip pe TikTok (pe care ți-l recomand), nici Theresa Garnett, Emily Davidson sau Marsha P. Johnson nu ar fi ridicat nici măcar un deget și ar fi stat ca niște obiecte decorative, uitându-se gingaș în ochii bărbaților? Dacă aceste femei și multe altele ar fi urmat astfel de sfaturi și s-ar fi limitat doar la a primi, în loc să lupte cu adevărat pentru drepturile lor și ale altora, probabil că @earthangelariana nu doar că nu ar fi avut platforma pentru a exprima astfel de idei, dar nici nu ar fi avut dreptul să voteze.