ELLE FASHION: Muzele Parisului

Vanessa Paradis și Ines de la Fressange sunt două dintre muzele celebre ale Parisului, dar și ale marilor case de modă din orașul luminilor.

ELLE FASHION: Muzele Parisului

Cum Chanel le invită în fiecare sezon la prezentările colecțiilor spectaculoase ale casei, de această dată Domnica Mărgescu a stat de vorbă cu ele.

Imediat după prezentarea Chanel pentru toamnă-iarnă 2024/2025, care a avut loc la Grand Palais Efemere și despre care v-am povestit în ediția ELLE de mai, am avut privilegiul să stau de vorbă cu Vanessa Paradis și Ines de la Fressange face to face.

Amândouă erau fascinate de show-ul ce tocmai se terminase, mai ales datorită atmosferei celebrului Deauville, adusă în mijlocul orașului și redată perfect prin styling, muzică și proiecții, de Virginie Viard, designerul actual al casei.

„Deauville a fost începutul casei Chanel în 1912, cu magazinul de pălării, și apoi foarte repede și cu colecția de haine, cu o viziune atât de modernă și un stil radical. Acolo a început totul pentru Gabrielle Chanel, iar această poveste este în inima mea.”, declara atunci Virginie Viard.

O colecție androgină, dar cinematică, pentru care Viard a găsit inspirație în feminitatea garderobei personale a doamnei Chanel și în masculinitatea subtilă a sejururilor pe timp de iarnă la malul oceanului.

Vanessa Paradis și Ines de la Fressange, nelipsite de la nici un show Chanel, au privit pline de admirație tot spectacolul și la final mi-au povestit tot ce au simțit față de această colecție:

Elle: Cum descrii acest show?
Vanessa Paradis: Acest show a fost pur și simplu magnific. Este foarte rar să vezi foarte multe ținute defilând, pe care visezi să le porți, pentru că sunt prêt-a-porter. Toate puloverele sunt propuse în stiluri inimaginabile, cu pantaloni, cu denim, cu rochii de casă, casual sau un pic mai șic, cu bijuterii sau cu o curea… Au fost foarte multe rochii pe care le-am adorat. Mereu se regăsește imaginea lui Coco Chanel în fiecare show, mai ales în acesta, deoarece este inspirat din primele piese pe care le-a creat, puloverele, cardiganele cu o curea… a fost foarte emoționant și a avut sens.

Elle: Care este piesa ta favorită, semnată Chanel, din toate timpurile?
V.P.: Aș spune că este dificil, dar poate o jachetă neagră, deoarece o pot purta în foarte multe feluri.

Elle: Cum îți descrii stilul în câteva cuvinte?
V.P.: Îmi place stilul boem, cu suprapuneri, jocul de texturi. Dar îmi place foarte mult să mă îmbrac în negru, șic. Farmecul stilului meu este să nu urmez doar un stil.

Citește continuarea în ELLE IUNIE 2024!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro