ELLE FASHION: Moda – trecut, prezent și (eventual) viitor

Printre arhive reinterpretate, copii mai mult sau mai puțin reușite, orgolii și schimbări radicale, își face loc, din ce în ce mai greu, moda.

Îmi aduc aminte de o eșarfă pe care o purta mătușa mea prin anii 80, o eșarfă de care era foarte mândră – semnată Pucci – și care era, evident, recognoscibilă după imprimeul iconic. Am revăzut imprimeul respectiv (vag modificat) de mii de ori, sub diverse forme – pe o fustă de la Zara, în colecțiile altor designeri etc. Și m-am întrebat dacă asta e bine sau e rău. Dar am ajuns și la o concluzie – e nicicum.

Sigur, am putea să ne lansăm într-o discuție interminabilă despre originalitate, despre cine a copiat pe cine, dar mă îndoiesc că am rezolva ceva. Să luăm exemplul unor designeri români, designeri pe care i-am auzit în repetate rânduri: „Oh, m-au copiat!, referindu-se la anumite colecții internaționale.

Sigur, auzind asta, te uiți și constați, poate, o anumită similitudine. Adică o rochie de la Carmen Secăreanu seamănă izbitor cu una de la Jil Sander, în condițiile în care rochia lui Secăreanu a fost realizată cu cel puțin câteva luni înainte de lansarea colecției Jil Sander. Dar aceeași rochie semănă cu o altă rochie de la Rick Owens, apărută acum un an, care seamănă cu o altă rochie Yohji Yamamoto de acum trei sezoane, care va semăna cu ceva de la Comme des Garçons sau de la Prada care va apărea toamna viitoare. Mie mi s-ar părea inutilă orice formă de analiză, dintr-un motiv banal – absolut tot ce se face seamănă, mai mult sau mai puțin, dar în general mai mult, cu ceva ce s-a făcut deja.

În afară de această obsesie a copiatului, s-a dezvoltat în paralel și obsesia interpretării arhivelor – mă întreb de ce? Îl putem acuza pe Alessandro Michele că folosește celebrul imprimeu Flora, o marcă a casei Gucci, pentru a crea pijamale de mers pe stradă? Cu siguranță, nu. Dacă în anii 60 imprimeul Flora se regăsea pe accesorii glamour care făceau să strălucească divele epocii, în 2018 același imprimeu se regăsește pe absolut orice piesă considerată reper de noua generație.

Asta, fie că ne place sau nu, reprezintă un semn de evoluție. E ca și cum ne-am aștepta ca Lena Dunham să semene cu Tippi Hedren – asta nu se va întâmpla niciodată, și ar fi ciudat. Ne putem aștepta, în schimb, să poarte ceva de la Gucci cu un imprimeu pe care l-a purtat la o premieră, acum 50 de ani, chiar Tippi Hedren. Dar într-o formulă nouă.

Citește continuarea în ELLE SEPTEMBRIE 2018!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro