Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai ne-am întâlnit cu Doina Ciobanu. De la Londra la New York și de la București la Chișinău, Doina e în mișcare non-stop. Dar și-a făcut timp să stea de vorbă cu noi. Iată ce ne povestește!
Doina Ciobanu este o bloggeriță de 24 de ani, din Chișinău, pasionată de modă și… de salvarea planetei, ceea ce ne-a determinat să o alegem protagonistă a acestui Green Issue. Cu peste 400.000de urmăritori pe Instagram, ea a devenit un influencer în adevăratul sens al cuvântului, un job tot mai râvnit în rândul generației tinere, dar nu numai. Practic, prin puterea exemplului, ea își vinde imaginea online, numele ei devenind un brand în sine, în continuă ascensiune.
Trebuie să recunosc că am descoperit-o pe Doina prin 2010, pe vremea când Lookbook.nu – o platformă virtuală de modă – era actualul Instagram, iar ea devenise extrem de populară acolo. Dacă atunci era doar o liceană pasionată de noul univers online care abia începea să fie cucerit, astăzi, Doina este una dintre influencer-ele cele mai apreciate din Europa – și nu numai. E prezentă la Fashion Week-uri, reprezintă imaginea unor brand-uri de renume, călătorește prin toată lumea și, nu în ultimul rând, militează pentru o planetă mai curată și o lume mai responsabilă. Dar nu se oprește aici!
Îmi povestește că s-a distrat la ședința foto, în ciuda oboselii, iar asta poți vedea și din imagini. „Am fugit după oi și capre și vaci, râde ea. În viziunea Doinei, influencer este fiecare om în felul său. „Fie că ne place influența unor oameni sau nu, nu le ia din puterea de a influența. Orice om cu o expunere la un public (chiar dacă e vorba de grupul de prieteni) este un influencer. Dar cum folosești această influență e decizia ta.
Doina a crescut în Republica Moldova și și-a început blog-ul thegoldendiamonds.com ca o formă de exprimare personală. „Era ca un jurnal personal, adaugă ea. Internetul a reprezentat un refugiu pentru ea, într-o țară mai puțin dezvoltată, găsind, astfel, oameni care aveau interese comune cu ale ei.
Încet-încet, însă, acest blog s-a extins. Astăzi, lucrează să-l transforme în ceva diferit: un serviciu de Newsletter, mai exact, pentru abonați, despre artă, modă, destinații, cărți și lifestyle.
Doina s-a mutat între timp la Londra, acolo unde a semnat și cu o agenție de modele și, implicit, i s-au deschis și o mulțime de uși. Iar dacă o urmărești pe contul de Instagram, observi că se află aproape în fiecare lună într-un alt oraș, în altă țară, pe un alt continent. „Mama mea, care nu se folosește de Instagram în scop profesional, este mult mai des activă decât sunt eu. Atunci când postezi chestii planificate – colaborări, sponsorizări, produse etc. – intri strict pentru asta. Știi? Când călătoresc, o fac în interes de serviciu, și postez mai greu din cauza lipsei timpului pe Instastories. Dacă vine vorba de poze personale independente, mi-e destul de ușor, fiindcă mi-am găsit o estetică a mea, foarte aproape de sufletul meu, și mi-e ușor să creez acest conținut. În general, prietenul meu este cel care îmi face pozele sau mi le fac singură, deoarece îmi place mult acest concept de self-photography. E ceva special despre conexiunea care se creează când ești doar tu și camera și ești liberă să-ți exprimi emoțiile și trăirile.
O văd pe Doina destul de relaxată, în ciuda faptului că a venit cu ținute de schimb la ea, fiindcă fiecare interviu este planificat la oră exactă. Poartă o rochie neagră accesorizată cu aplicații de perle care îi pune în valoare gâtul lung și clavicula ce îl încadrează armonios. Și, surpriză! În picioare a ales niște papuci albi, din aceia pe care îi primești la hoteluri. M-a întrebat dacă să-și pună tocurile în picioare, dar i-am sugerat să rămână așa, cum se simte bine, mai ales că suferise și o mică accidentare la unul dintre degete. Și mi-am dat seama, deodată, că în spatele acelui glitz & glam portretizat pe Internet se află o femeie ca noi toate: și pe ea o dor picioarele în pantofii ridicol de înalți și extrem de prețioși. Nici ea nu are chef să fie „Red Carpet Ready la 10 dimineața. Dar am apreciat asumarea.
Fotografii: Gabi Hiriț.
Realizatori: Domnica Mărgescu și Cristina Crăciun.
Interviu de Ștefana Macovei.
Machiaj: Alexandru Abagiu/national make-up artist LancÔme.
Coafură: Sorin Stratulat/ ambasador KÉrastase În romÂnia.
Asistent styling: Mădălina Preda.