ELLE CINEMA: Ali Abbasi și mirajul visului american

Poate că nu credeai că mai e nevoie să afli ceva despre Donald Trump după ce figura și cuvintele lui au acaparat toate mediile de comunicare de ani buni, însă miza filmului The Apprentice: Povestea originii lui Donald Trump e să-ți demonstreze fix contrariul. Filmul, regizat Ali Abbasi după un scenariu scris de jurnalistul Gabriel Sherman, ni-l arată pe actorul de origine română Sebastian Stan în rolul fostului și viitorului președinte, la începuturile demersurilor sale de îmbogățire.

Mai exact, în anii ’70 și ’80, când acesta abia-și începea afacerile imobiliare sub tutela lui Roy Cohn, avocatul necruțător devenit celebru pentru procesul care i-a condamnat la moarte pentru conspirație la trădare pe Julius și Ethel Rosenberg, un verdict contestat aprig și azi. Cohn este interpretat de Jeremy Strong (pe care-l știi din Succession), în vreme ce rolul Ivanei Trump, prima soție a lui Donald, e interpretat de Maria Bakalova. Filmul, care a avut premiera la Festivalul de la Cannes anul acesta, a avut parte de nenumărate controverse și obstacole până să ajungă în sălile de cinema, mai cu seamă că lucrul acesta s-a întâmplat cu puțină vreme înainte de alegerile americane. Chiar cu patru zile înainte de scrutinul cu consecințe pentru întreaga lume m-am și întâlnit cu Ali Abbasi, venit să-și promoveze filmul în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucharest, când am avut ocazia să aflu mai multe de la regizor despre ideile cu care a pornit la treabă, dar și despre mesajul pe care l-a avut în minte atunci când a realizat proiectul.

Deși titlul The Apprentice duce cu gândul la reality-show-ul lui Trump, el face de fapt trimitere la relația de mentorat dintre Cohn și Trump și la lucrurile pe care tânărul afacerist le-a învățat de la maestrul său abil, poate cele mai importante fiind regulile cu care Cohn și-a construit reputația de câștigător absolut, în tribunal, în politică și în viață, și pe care Trump și le-a însușit perfect și le-a pretins mai târziu ca fiind ale sale. Mantrele fascinantului Cohn erau simple și teribil de eficiente: atacă întotdeauna; nu admite niciodată că ai făcut ceva greșit și pretinde întotdeauna că ai câștigat, chiar și sau mai ales atunci când ai pierdut.

Dar dincolo de relația dintre tânărul Trump și mai experimentatul său sfetnic, filmul lui Abbasi servește o lecție mai importantă despre politică și despre sistemul care a permis ascensiunea și dominația unor personaje asemenea lor. Chiar dacă filmul e presărat cu detalii scandaloase dar deja cunoscute, în mare, publicului, ce se desprinde din el la final este largul concurs al tuturor celor din jur acordat intențiilor evident necurate ale celor doi, fie că este vorba despre politicieni corupți fără excepție, despre o presă flămândă după subiecte picante sau despre admirația necondiționată a oamenilor obișnuiți, suficient de orbiți încât să creadă că cineva ca Trump întruchipează visul american. Și chiar despre acest miraj am vorbit cu regizorul, după cum vezi în cele ce urmează.

ELLE: Ai spus de mai multe ori că ai adus o perspectivă de outsider în realizarea filmului. Născându-te în Teheran și Iranul având o relație specială cu Statele Unite, cum a influențat această perspectivă modul în care te-ai gândit la film?
Ali Abbasi: Cred că, atunci când ești în interiorul unui sistem, îl vezi într-un anumit fel și există o mulțime de nuanțe și detalii. Și, uneori, când ești în afară, este un pic mai ușor să vezi lucruri mai mari, să vezi modelele mai clar. Este la fel cu Sebastian Stan, el e un star american, dar în realitate a venit în SUA când avea 14 ani. La fel și Maria Bakalova și mulți din echipa noastră din Canada, Irlanda și Danemarca, cred că am avut doar vreo trei sau patru americani în întreaga echipă. Deci, în acest sens, nu este un film american. Întotdeauna mi se pare stupidă această conversație despre un film ca fiind american sau nu, pentru că este mai mult pentru birocrați, ține de fonduri, în vreme ce nimeni nu a întrebat vreodată dacă o pictură este portugheză sau românească. În acest fel, poate că e superficial să vorbim despre asta, dar cred că este interesant pentru că noi toți suntem preocupați și interesați de ceea ce se întâmplă în Statele Unite din punct de vedere politic, dar nu suntem în State ca atare. Și cred că asta definește felul în care vedem lucrurile.

Alegerile prezidențiale din Statele Unite sunt ca și cum am alege primarul lumii. Afectează o mulțime de lucruri, poate nu direct. Dar, de asemenea, este interesant în ceea ce privește întreaga conversație despre fascism. Eu am ajuns în Scandinavia la începutul anilor 2000 și, de atunci, am văzut lucrurile pe care Trump le spune acum la mulți politicieni scandinavi, și am văzut cota lor de voturi crescând de la 2% la 5%, la 10%, la 25%. Deci, pentru mine, nu este o surpriză. Cred că surprinzător este atunci când te uiți la modul în care este constituită din punct de vedere demografic America. În Europa poate că fascismul se bazează pe criterii și diferențe etnice, dar în SUA devine aproape un fel de identitate. Deci este un pic ca politica identității.

ELLE: Un profesor american, Roy Casagranda, vorbea într-o prelegere despre Iran și despre modul în care țara a fost aliată a Statelor Unite înainte de Revoluția Islamică, ceea ce a condus la un fel de împrumut al unui mod de viață din partea iranienilor: el povestea despre femeile care-și decolorau părul sau își făceau rinoplastii pentru a deveni mai frumoase conform standardelor americane. Și apoi țara s-a transformat în opusul acestui lucru, iar iranienii au fost instantaneu portretizați drept dușmani chiar în perioada în care te-ai născut tu, de fapt. Și mă întrebam dacă această perspectivă contează în modul în care vezi lucrurile.
A.A.: Cred că da. Nu numai că Iranul a fost un aliat, ci o colonie a SUA, practic. Ca iranian, nu sunt un fan al Republicii Islamice, dar uneori, când te uiți la lucruri imparțial, îți spui: America spune că Iranul este un pericol. Dar America are baze militare în Bahrain, în Qatar, în Emiratele Arabe Unite, în Arabia Saudită, în Irak, în Turcia, în Azerbaidjan, în Georgia, în Pakistan. Nu poți să nu crești în Iran și să nu simți acea umbră, fie ea pozitivă sau negativă. Și cred că există o diviziune reală în modul în care iranienii se simt în legătură cu America, există un fel de relație tip dragoste-ură. O mulțime de iranieni sunt susținători ai lui Trump, știi? O mulțime de oameni din diaspora iraniană din LA sunt suporteri ai lui Trump. Ceea ce este interesant este că am interiorizat modul în care americanii se uită la noi, și cred că asta se poate spune despre multe lucruri din Orientul Mijlociu.

Cred că regimul iranian se vede pe sine ca pe un fel de rebel.Cred că, atunci când citești printre rânduri, când cade masca propagandei, legitimitatea lor vine din modul în care-i privesc americanii. Și este complicat, ca regizor, pentru că există un alt strat. Într-un fel, se poate spune că America este patria filmelor. Și în același mod America este un imperiu, nu doar economic și militar, ci și un imperiu cultural. Așa cum totul în secolul al XIX-lea se întâmpla în Londra sau la Paris, acum totul se întâmplă în America. Ca regizor, mă gândesc la America ca la arena filmelor. Deci există o mulțime de straturi, dar, în cele din urmă, cred că nu poți să crești oriunde în Orientul Mijlociu și să nu fii critic față de SUA. În Europa, poate te uiți la lucruri și spui: bine, există democrați, există republicani, au făcut asta, au făcut aia. În Orientul Mijlociu a existat o coerență în politica Americii, nu contează prea mult dacă sunt democrați sau republicani. Și acolo simți cu adevărat cum funcționează structura de putere a Americii, de la distanță, unde poate că publicul american nu este atât de implicat. Și în această versiune, există foarte puține diferențe între acești oameni, într-adevăr.

Citește continuarea în ELLE DECEMBRIE 2024!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK