Mai mult decât un machiaj sau o tendință de sezon, Yves Saint Laurent Beauty propune un stil de viață. Încurajează femeile să fie libere, să trăiască după propriile reguli și să sfideze convenționalul!
Am putea spune cu ușurință că Yves Saint Laurent a schimbat cursul modei și al frumuseții. Însă ar fi o manieră simplistă de a descrie întreaga activitate a brand-ului parizian. Piesele vestimentare și produsele de make-up au fost doar unealta prin care acesta a lansat o adevărată revoltă împotriva convenționalului și a cutumelor. Le-a oferit femeilor de pretutindeni libertatea de a fi cine vor, puterea de a încălca regulile și curajul de ieși în evidență. Creațiile Yves Saint Laurent Beauty depășesc componenta estetică, transformându-se într-un manifest al autenticității, într-un simbol al avangardei.
Yves a fost un deschizător de drumuri, un vizionar, care nu s-a temut niciodată să meargă dincolo de convenții. Iar acest lucru l-a realizat nu doar prin croiurile atipice, prin texturile neconvenționale, ci și prin culorile extravagante. Deși negrul rămâne emblematic pentru casa de modă franceză, machiajul a fost întotdeauna dominat de culori puternice și pline de senzualitate. „După negru, culoarea mea preferată este fucsia”, spunea Yves Saint Laurent. Iar în 1979 a reușit să transforme această culoare, până atunci asociată unui stil de viață decadent, într-un simbol al feminității moderne. Rujul apărut în acel an, în nuanța No.19 Fuchsia, a devenit rapid un must-have pentru toate femeile libere, care voiau să trăiască după propriile reguli și care nu erau dispuse să facă compromisuri.
Yves Saint Laurent era întotdeauna în căutarea unor noi aventuri, iubea pericolul și tot ceea ce era catalogat de alții ca fiind imoral. Asocia toate aceste lucruri cu roșul aprins, pe care l-a integrat sub diferite forme în creațiile sale. Astăzi, Yves Saint Laurent Beauty îți pune la dispoziție rujuri și farduri de ochi în cele mai irezistibile nuanțe de roșu, care te vor ajuta să debordezi de încredere, feminitate și senzualitate în orice moment al zilei.
Fotografii: Oltin Dogaru
Realizatoare: Gabriela Calițoiu și Daria Georgescu