Putina culoare, va rog!

In orice sezon ai deschide sifonierul meu, mai mult ca sigur ca nu vei fi izbit de vreo paleta cromatica prea diversa. Culorile nu lipsesc cu desavarsire din vestimentatia mea, dar sunt multe care nu si-au gasit niciodata locul in dulapul meu. Asta nu inseamna ca nu-mi plac. Nu inseamna ca nu am, uneori, impulsul de a ma imbraca mai colorat. Ajung de multe ori sa ma plictisesc de mine imbracata in negru.

Putina culoare, va rog!

E curios ca, de multe ori, am acel impuls de a pune pe mine ceva mai colorat, imi place cum imi vine, dar inainte de a pasi afara din casa, imi schimb bluza sau pantalonul, pentru ca… parca nici azi nu e momentul de culoare… Cu toate acestea imi plac toate culorile; dupa mine nu exista culori urate, ci doar moduri gresite de a le combina.

N-am avut niciodata, nici macar atunci cand nu-mi castigam salariul „din moda', ideea preconceputa conform careia o culoare nu s-ar potrivi cu o alta culoare. Nici macar combinatia roz cu rosu. Chiar o gaseam adorabila si ma miram ca putini designeri au folosit-o. Si ma enerva foarte tare cand vedeam in textele dedicate tendintelor ca se poarta o anumita culoare. Am fost mereu impotriva acestei teorii: nu cred ca o culoare iese din moda si intra alta. Dar poti spune, insa, ca un sezon este invadat de culoare, ca se poarta culorile aprinse, ca esti OK daca iesi pe strada imbracata in culorile curcubeului… cam asa cum se intampla in sezonul pe care il elogiem in aceasta luna cu un numar special dedicat tendintelor.

Mai mult ca sigur ca aceste colectii ma vor convinge sa aduc un aer mai fresh garderobei mele partial monocrome! M-am surprins uitandu-ma chiar si la galben (cu rosu am indraznit deja in sezonul trecut) si gandindu-ma mult la imprimeurile colorate. Oh, si nu eram deloc intr-o perioada prea vesela, pur si simplu mi-au placut mult si mi-a ramas mintea la ele.

Pana la urma, poate chiar ca exista ceva adevar in faptul ca unii oameni au senzatia ca o viata mai colorata este una mai optimista! Hai sa incercam!

Roxana Voloseniuc REDACTOR SEF

www.roxana-voloseniuc.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro