La inceputul lunii iulie am participat la Paris la Conferinta ELLE International, intilnirea noastra anuala. Dintre cele 43 de tari, a lipsit doar una: Grecia – motivul pare lesne de inteles. M-am bucurat pentru „surorile mai mari” care raportau frenetic cifre spectaculoase.
ELLE SUA vinde 1.400.000 de exemplare, ELLE China a trecut la o frecventa semi-lunara, pentru ca avea prea multe pagini de publicitate, in timp ce ELLE Indonezia a batut un nou record: a scos o editie de 1.006 pagini!!!
Nici suratele vecine cu noi nu sint mai prejos; de exemplu, ELLE Polonia vinde in jur de 80.000 de exemplare (in Romania nici macar un cotidian nu se mai lauda cu astfel de vinzari). Sigur, mi-am spus, sint tari mai mari, mai importante, mai puternice… (Dar, cu toate acestea, chiar si o tara mica precum Cehia a ajuns sa vinda 50.000 de exemplare!)
M-am consolat insa cu gindul ca tot ce tine de noi, de redactie, de echipa ELLE Romania, reusim sa facem la cel mai inalt nivel: satisfactia noastra personala este foarte mare atunci cind editii cu pretentii cumpara articole produse de noi: ELLE Franta si ELLE Rusia sint ultimele care ne-au solicitat spre publicare imagini din editorialele de moda si beauty produse de echipa noastra.
Altfel, cum sa raportam cresteri cind ele sint in concordanta cu economia Romaniei?… Cum putem sa ne luptam noi cu guverne corupte si conducatori grabiti sa preia puterea cu orice pret?… Deocamdata, in Romania cresc doar moneda euro, rata la banca, frustrarea oamenilor si conturile politicienilor.
Asa ca, in aceste vremuri, ne-am gindit sa facem putin haz de necaz si sa scriem despre orgasm, despre prezentarile de haute couture, despre colaborarea Louis Vuitton cu artista japoneza Yayoi Kusama si, in plus, va mai propunem o incursiune in timp pe litoral, la Mamaia, dar si in vremurile de azi, cu placa de surf in spate!
Oh, da, trebuie sa avem umor! La urma urmei, moda trebuie sa fie fun si, pina se cerne griul de neghina, macar sa ne distram putin! Am mai spus-o cu alta ocazie (adica ma autoplagiez): prea mult realism strica.
Roxana Voloseniuc REDACTOR SEF