De cind americanii au inventat cultura gym-ului si a sportului cotidian (iti face placere sau nu, trebuie sa alergi pe o banda, intre patru pereti, ca sa dai jos cele doua calorii pe care le-ai mincat la prinz), viata noastra s-a schimbat radical. Nu doar ca am devenit obsedati de felul in care aratam si orice kilogram in plus este motiv de depresie, dar si timpul nostru s-a diminuat considerabil.
Ca sa faci loc mersului la sala intr-un program deja plin, trebuie sa renunti ba la citit, ba la un film, ba la a petrece mai mult timp cu copilul sau cu iubitul… Ceea ce e enervant! In plus, presiunea pe care societatea o pune asupra noastra de a arata intr-un fel sau altul ajunge sa ne uniformizeze intr-un mod care-mi displace profund. Pentru mine, un „corp bine lucrat la sala' este la fel de artificial ca unul care are silicoane, extensii de par etc.
Nu sint impotriva sportului, ci impotriva disperarii de a arata „bine' (adica lucrat!) cu orice pret. Si n-as vrea sa ajung niciodata precum Tom Ford care, intr-un interviu pe care l-am citit recent, marturisea ca primul lucru pe care-l face dimineata dupa trezire este sa se cintareasca! Imi place cum arata o femeie care termina o partida de tenis sau coboara o pirtie la schi (vesela, sanatoasa, plina de viata), in comparatie cu una care tocmai a scapat din miinile unui antrenor personal care a pus-o sa faca 300 de flotari!!!
Pentru ca se apropie vara si presiunea de a arata bine incepe sa ne domine existenta, in ultima sedinta de redactie ne-am hotarit sa facem un numar special in aceasta luna: un Body Issue. Si cine ar putea sa fie pe coperta unui astfel de numar, decit o femeie naturala (neretusata chirurgical si nici disperata de numarul de flotari pe care l-a facut sau urmeaza sa le faca), precum Catrinel Menghia?! Şi, da, asa cum spune si Maurice Munteanu in articolul lui, am dezbracat-o – ar fi fost un sacrilegiu sa nu-i aratam corpul atit de frumos. Este adevarat ca arata ca o zeita, dar a fost pusa si mai mult in evidenta de echipa care semneaza acest editorial de moda: fotografii – Gabi Hirit, machiaj – Miki Puran, coafura – Geta Voinea si realizatorii Domnica Margescu si Maurice Munteanu.
Eu ma gindesc ca oricine, femeie sau barbat, arata mai bine atunci cind e fericit. Si, da, daca muschii reprezinta azi fericirea, then go for it! Si totusi, o viata avem. Sint atit de multe lucruri pe care le putem face pe linga a alerga dupa abdomenul, bratele, picioarele perfecte… Asadar, traieste-ti viata, bucura-te de anotimpul insorit care a venit, in sfirsit, si invata sa te placi mai mult!
Roxana Voloseniuc REDACTOR SEF