Fashion bussiness

Am dat citeva interviuri in ultima perioada si am regasit constant intrebarea referitoare la designerii romani.

Fashion bussiness

Cine imi place, cine nu-mi place… E o intrebare care presupune un raspuns destul de vast, dar ma voi referi aici doar la un singur aspect. Este foarte important ca un designer sa fie creativ, sa aiba idei proaspete, in ton cu moda actuala, dar acestea nu sint singurele lucruri care te definesc ca designer de succes. Un alt criteriu important este seriozitatea si aplecarea catre latura de business. Pentru ca moda, inainte de a fi o arta (stiu, unii ar contesta enuntul), este un business: faci haine pentru a le vinde si deci pentru a fi purtate. Multi creatori romani scapa din vedere tocmai finalitatea demersului lor…

Un designer care mi-a atras insa atentia in ultima vreme este Maria Lucia Hohan, tocmai din acest motiv. stie sa imbine latura creativa cu cea pragmatica, stie sa faca rochii si-si doreste ca aceste rochii sa ajunga sa fie purtate. Nu asteapta in studio ca acest lucru sa se intimple cumva de la sine, ci a luat problema in propriile miini si, chiar daca nu are un magazin propriu, are un site foarte activ, unde poti sa-i admiri colectiile, poti sa vezi preturile si poti sa-i cumperi creatiile! Pentru orice alt domeniu nu pare nimic complicat, dar pentru domeniul modei se pare ca este. Cel putin la noi. Ea e printre singurii designeri romani care au un site functional, un designer pe care nu trebuie sa-l suni pe mobil ca sa vezi daca a mai desenat ceva, daca a mai facut vreo colectie… Oricine poate sa-i acceseze colectia. Asta numesc eu designer de succes in Romania de azi.

Domnica Margescu a realizat luna aceasta un interviu interesant cu Maria Lucia Hohan, pe care puteti sa-l cititi la pagina 91.

Va doresc o vara frumoasa, vacanta relaxanta si sejururi/week-end-uri incin­tatoa­re la Marea Neagra! si nu uitati de protectie! E buna in toate!

Roxana Voloseniuc REDACTOR – SEF ELLE

www.roxana-voloseniuc.ro

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro