Am remarcat adesea ca vedetele de film sint surprinzator de mici atunci cind le vezi in carne si oase. Sintem obisnuiti cu imaginea lor de zei olimpieni, pe care o percepem pe ecranele cinematografelor, astfel incit traim un moment de disonanta cognitiva in clipa in care acestea intra intr-o incapere din lumea reala, scunde si cu infatisare umana, la fel ca orice muritor.
Totusi, trebuie sa recunosc ca Natalie Portman a traversat de doua ori holul hotelului Greenwich din New York, inainte de a o recunoaste. si asta nu numai din cauza staturii ei minione (are numai 154 cm), dar si pentru ca nu este aureolata de acel val de importanta de care se inconjoara, de obicei, celebritatile. In schimb, are ceva greu de definit care te face s-o placi instantaneu.
Te-ai putea trezi chiar ca o saluti cordial, crezind ca este o fosta colega de liceu, iar apoi, imediat ce ti-a raspuns, zimbind fara rezerve, sa-ti dai seama ca ai gresit… Ups!
Purtind o pereche de jeansi inchisi la culoare, balerini negri cu tinte metalice aurii, o jacheta cu fermoar, impodobita cu broderii din lina si o esarfa verde-albastra la git, tinuta lui Portman poate fi descrisa cel mai bine ca fiind intimplator hip. „Prietenii mei mi-au spus de curind ca ma imbrac ca o ticnita, pentru ca amestec haine care nu prea se potrivesc', imi spune ea rizind. „Dar imi plac hainele confortabile si amuzante, preferabil si una, si alta in acelasi timp.'
Parul lui Natalie este prins intr-un coc neglijent la spate si este asigurat suplimentar cu o bentita lata din bumbac negru. N-am reusit sa-mi dau seama daca este machiata, dar daca purta machiaj in acea zi, atunci inseamna ca este o maestra a iluzionismului: n-am putut detecta nimic altceva decit un ten perfect, pal, fara pori deschisi. Ne asezam pe o canapea, iar cind barmanul ne intreaba ce vrem sa bem, Portman cere un ceai cu menta si levantica, punctindu-si cererea cu interjectia „Yay! Yum!'. Cind vorbeste, are un aer conspirativ si glumet, pare ca zimbeste tot timpul, chiar si atunci cind n-o face…..
Traducere si adaptare de Crina Alexe
Citeste continuarea in Elle martie 2010