Discutiile despre alimentatie pe un ton alarmist au devenit din ce in ce mai dese. Cu totii sintem de acord ca trebuie sa mincam cit mai sanatos. Dar cit de usor e sa fii bio intr-un oras poluat, printre oameni grabiti, supermarket-uri si masini oprite in trafic? Adina Rosetti investigheaza…
Simbata seara, la restaurant. Sint cu niste prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult si vorbim… despre mincare. Dar nu despre cine stie ce experimente culinare sofisticate, ci despre ultimele stiri in materie de aditivi alimentari, conservanti si alte chestiuni dragalase cunoscute in general sub denumirea de E-uri.
Brusc, ne oprim cu totii din mincat si incepem sa privim cu groaza crescinda in farfurii. Practic, in banala si nevinovata salata pe care o avem in fata se ascunde o bomba cu ceas. Cum putem sti ca rosiile din ea nu sint modificate genetic? Ce garantie avem ca sunca nu e, de fapt, un cocktail otravitor de E-uri? si oare crema de vanilie din strudel nu e imbogatita cu niscaiva emulgatori sintetici pentru a obtine un gust mai bun?
Restul serii se deruleaza intr-o nota vesela si optimista: discutam despre diverse tipuri de cancer, boli genetice si diabet zaharat, despre ce e bine si ce nu e bine sa mincam, sursa noastra de informare fiind e-mail-urile care circula aproape zilnic, avind drept subiect cite o stire senzationala scrisa cu litere mari si multe semne de exclamare (ATENTIE!!!! MARGARINA UCIDE!!!), sau spusele vreunei vecine/mame/prietene/colege binevoitoare de birou sau, in cel mai bun caz, vreun documentar serios vazut in goana pe YouTube, despre oameni care s-au indopat de bunavoie cu prea mult Big Mac pentru a exemplifica pe propria piele efectele negative ale alimentatiei junk food (Super Size Me, regia Morgan Spurlock) sau despre cum incidenta cancerului la copii in Europa creste cu 1,1% in fiecare an datorita alimentatiei (Nos enfants nous accuseront, regia Jean Paul Jaud).
Foto:Gulliver
Citeste continuarea in Elle mai 2010