ELLE REPORTAJ – UN CALUGAR MODERN

Este una dintre putinele femeie-maestru zen din lume. Merge la conferinte, mediteaza, fumeaza. Are doi copii si un cont pe Facebook. Am stat de vorba cu Barbara Kosen despre relatia dintre maestru si discipol, despre legamintul rasului pe cap si despre cum se imbina zen-ul cu viata activa contemporana.

Scurta initiere

La ora 6 dimineata, cartierul Dristor din Bucuresti e invadat de ciripitul pasarilor. In timp ce majoritatea dintre noi isi consuma ultimele vise de dimineata sau pune pe foc ibricul cu cafea, intr-o cladire inca in constructie, nu departe de metrou, citiva baieti stau in pozitie zazen, cu fata la peretele alb. Sintem in templul zen din Dristor, primul de acest fel din Europa de Est. E aici de aproape douazeci de ani, de cind a fost infiintat de Maestrul Myoken. (www.mocushozen.ro)

Dar astazi e o dimineata speciala, pentru ca la ceremonia zen de la sase si jumatate participa si maestra Barbara Kosen. E ultima ei zi in Bucuresti. Se afla aici la invitatia Maestrului Myoken, pentru a tine citeva conferinte despre integrarea practicii zen in viata cotidiana si pentru un sesshin (program intensiv de zazen sustinut in prezenta unui maestru). Am intirziat. Ionut, unul dintre calugari, imi despatureste o saltea linga perete si imi explica in soapta pozitia corecta. „Incearca sa nu te gindesti la nimic si concentreaza-te pe respiratie. Daca gindurile revin, intoarce-te la respiratie.'

Momentul in care intra maestra e anuntat de citiva clopotei. Pare ca face niste matanii in spatele meu, dar nu intorc capul sa ma uit. Sint in zazen. Nu ma gindesc la nimic. Pentru ca am venit in graba si pentru ca, sa nu uitam, e foarte devreme, imi lacrimeaza un ochi. Prima lacrima se prelinge pe obraz si se opreste pe marginea barbiei. A doua isi croieste drum pe linga nas si se opreste pe buze. Ma maninca pielea in urma lor. Dar sint in zazen. Ignor mincarimea. Imi golesc mintea. Peretele alb din fata mea are acum o culoare incerta. Mi-a amortit laba piciorului sting. Nu ma mai gindesc la nimic. Nimic.

Ritualul continua si imi lasa senzatia de ceva autentic. Suna tot felul de gonguri si clopotei, cei din jur cinta niste mantre si miroase placut, a betisoare parfumate. Maestra spune o pilda despre niste discipoli care se cearta pentru o pisica. Dupa slujba, ni se serveste o supa japoneza, tot in sala de rugaciune.

Intelepciunea practica

In particular, maestra Barbara Kosen poarta jeansi negri si o bluza polar mov. Daca n-ar fi rasa in cap si nu ar purta rakusu la git, n-ai remarca nimic iesit din comun la ea. O intreb ce coafura avea inainte sa se rada in cap si imi spune rizind: „Aveam parul la fel de lung ca tine. Asta e marele regret al fiicei mele: «Mama, nu ti-am vazut niciodata parul». Eu ii spun ca oricum nu mai conteaza, pentru ca acum e complet alb. Atunci cind devii calugar, traditia e sa razi tot ce te leaga de lume, de lumea dorintelor mai cu seama.

Cititi continuarea in ELLE Iunie 2011!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro