Personal, n-am intilnit pe nimeni care sa fi citit o carte de-a lui Amos Oz fara sa pice in vraja cuvintelor acestuia. Fie ca e vorba despre iubire sau despre razboi, fie ca personajele sale sint oameni care traiesc intr-un kibbutz sau oraseni din Ierusalim, barbati de douazeci de ani sau de saizeci, sau femei – tinere sau mature deopotriva –, Amos Oz are darul de a patrunde pina in cea mai intima fibra a mintii si inimii celor despre care scrie. Are tot ce-i trebuie unui scriitor (si, as indrazni a spune, unui barbat): e amuzant, atragator, intelept, empatic, blind si – daca trebuie – taios. Cartile sale te zguduie din cap pina-n calciie si te fac sa te gindesti ca barbatul care le-a scris stie multe despre natura umana. {i asa si trebuie sa fie, caci experienta de viata a acestui om este teribil de bogata.
Amos Oz s-a nascut intr-o familie de intelectuali emigrati in Israel din Europa de Est. A crescut intr-o casa plina de carti si intr-o lume terorizata in permanenta de conflicte, razboaie, atacuri teroriste – o lume in care, asa cum i-a spus cineva in copilarie, „nu toti baieteii vor ajunge oameni mari. La 12 ani, mama sa se sinucide, tragedie care ii va marca intreaga viata si il va umple de revolta la adresa lumii parintilor sai. Nu mult dupa aceasta, la 15 ani, tinarul Amos pleaca din casa parinteasca, isi schimba numele de familie din Klausner in Oz si se stabileste intr-un kibbutz unde va locui in urmatorii treizeci de ani.
In acest timp, se casatoreste (la 21 de ani), face trei copii, se ocupa de agricultura, merge la razboi, urmeaza cursuri de filosofie si literatura ebraica la Universitatea Ebraica din Ierusalim, incepe sa scrie, devine cel mai cunoscut scriitor israelian, publica eseuri politice (fiind, alaturi de scriitorul David Grossman, sustinatorul asa-numitei „solutii a doua state in conflictul israeliano-palestinian). De mai bine de 20 de ani a parasit kibbutz-ul (din cauza sanatatii fiului sau) si locuieste intr-un mic oras, la marginea desertului, numit Arad – atunci a devenit, pentru prima data in viata, proprietar, caci intr-un kibbutz nu exista proprietate privata, toate bunurile si cistigurile membrilor fiind „la comun. Acum, la 72 de ani, Amos Oz s-a impacat cu trecutul, si-a iertat parintii si chiar se amuza de faptul ca, pina la urma, in ciuda tuturor eforturilor lui de a fi altceva, a ajuns exact ceea si-au dorit ei pentru fiul lor.
Discutia care urmeaza am avut-o la sfirsitul lunii februarie, cu ocazia vizitei lui Amos Oz in Romania, unde si-a lansat seria de autor pe care editura Humanitas Fiction i-o dedica, a fost invitat, alaturi de Gabriel Liiceanu, intr-un dialog la Ateneul Roman si i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti. Amos Oz a venit in Romania insotit de sotia sa Nily, o femeie plina de energie si voie buna, cu care este casatorit de 52 de ani si despre care spune ca merita un premiu pentru asta. Ne-am intilnit intr-o dimineata, pentru o jumatate de ora, la ultimul etaj al hotelului Intercontinental, unde scriitorul israelian – un barbat cu ochii de un albastru limpede si care inca isi pastreaza frumusetea tineretii – mi-a raspuns la intrebari cu o voce calda si calma, cu o politete naturala si cu fraze perfect construite, ca scoase direct dintr-o carte… semnata Amos Oz.
Citeste in continuarea in ELLE APRILIE 2012!