Nu as iesi la o cafea cu Monica Barladeanu, spuneam arogant, in redactie, in timp ce faceam documentarea pentru interviul pe care urma sa i-l iau. Nu pare deloc genul de vedeta prietenoasa, care fraternizeaza cu jurnalistii sau macar se trage de sireturi cu alte fete faimoase. Nici prea multe lucruri nu se stiu despre ea, absenta cum a fost in ultimii ani de pe scena romaneasca, fara sa se amestece cu restul lumii si lasind sa se vada doar lucrurile care, credeam eu, ii conveneau.
Dar cum trebuia, oricum, sa ne intilnim, am mers la sedinta foto pentru coperta, care se tinea in apartamentul imperial de la Hotel Intercontinental. In dimineata unei zile atit de friguroase de decembrie incit paralizase in intregime traficul din Bucuresti, Monica statea pe scaun, la machiaj, rabdatoare, in fata unor ferestre imense care se deschideau sus, mult deasupra Pietei Universitatii.
De mai bine de o ora, deja, nu facea altceva decit sa astepte sa fie machiata si sa raspunda, uneori, la telefoane. Din iPod-ul ei conectat la boxe se auzeau, rind pe rind, melodii. O selectie ciudata cel putin, genul in care nici una dintre alegeri nu ti-ar prezice-o pe urmatoarea. „Stii cum se aude asta in New York?', s-a intors si ne-a zis, fara sa se adreseze neaparat cuiva, in timp ce vocea Aliciei Keys umplea livingul imens in care se faceau pregatirile pentru fotografii. Nu stiam. In peisajul acela in care fiecare persoana din echipa isi vedea de treaba, fie aranjind lumini, fie compunind tinute sau luind notite, Monica, asezata cuminte pe scaun, in fustita ei foarte scurta, rosie, hippie, cu un tricou gri largut si purtind cizme negre care ii depaseau genunchii, nu facea nota discordanta. Nu parea vedeta care urma sa fie fotografiata in tinute sofisticate, imbracata cum era cu hainele cumparate de la un butic din L.A. cu produse tibetane facute de mina. Dar pregatirile s-au sfirsit curind.
Si, la finalul lor, Monica era alta.
Fotograf: Marius Baragan. Realizator: Maurice Munteanu.
Citeste continuarea in ELLE Martie 2011