ELLE INTERNET : VIATA DE PE NET

Dupa ce si-a dat seama ca socializarea nu este punctul ei forte, Ioana Ulmeanu s-a intrebat daca Internetul ar putea sa o ajute. Numai ca lucrurile s-au complicat si mai tare.

In ultimul week-end petrecut la mare anul acesta s-a intimplat ceva ciudat. Stateam pe plaja, seara, in fata unei terase, impreuna cu doi prieteni, admiram luna plina care batea in valuri intr-un fel pe care doar cineva mai talentat ar putea sa il descrie adecvat si incercam sa particip cit mai putin la petrecerea care avea loc la numai doi metri de noi. Numai ca o fata a venit catre grupul nostru restrins si izolat si ne-a invitat sa ne mutam ceva mai spre bar, unde ea si prietenii ei imparteau o sticla de rom din care voiau sa ne ofere, binevoitori, si noua. Am acceptat, mai degraba surprinsi de oferta decit dornici de socializare, si ne-am alaturat lor. Pareau sa aiba aceeasi virsta ca noi, doar ca se distrau ceva mai bine. Sau mai vizibil. Nu am putut, totusi, sa accept bautura pe care mi-au oferit-o. Nu am dansat cu ei.

Iar cind fata aceea a revenit sa intre in vorba cu noi nu am stiut ce sa-i spun. La un moment dat, intr-o conversatie despre virstele pe care le avem fiecare si locurile de unde venim pe care fata incerca din rasputeri sa o poarte cu prietenii mei, am vazut-o, cu groaza, cum se repede spre mine, ma ia de git si spune, rizind: „Noi sintem vesnice!'. Am reusit sa ingaim un „Noi nici macar n-am inceput.' Si m-am retras din gestul mult prea familiar, care ma sufocase nu cu forta, ci mai degraba cu indrazneala lui. Dar, uitindu-ma in jurul meu (eram totusi la Vama Veche, unde oamenii vin de atitia ani sa bea, sa danseze si sa socializeze impreuna), am vazut ca, de fapt, asta facea toata lumea. Putini se stiau, probabil, de atita vreme incit sa isi permita astfel de gesturi. Dar nu-si puneau problema. Sau poate ca putinii dintre ei care o faceau preferau sa stea acasa sau sa isi inece inhibitiile in alcool. Eu nu eram printre acestia. Cu toate ca nu imi plac grupurile mari de oameni, nu ma dau in vint dupa petreceri si nu vreau sa imi fac prieteni. Mai ales nu vreau sa imi fac prieteni. Si fix la asta ma gindeam ca ar duce petrecerea unei seri pe o plaja in compania unor necunoscuti. O conversatie, o imprietenire pe Facebook si apoi obligatia de a iesi macar o data impreuna dupa intoarcerea la Bucuresti. Si nu exista nici un lucru pe care sa mi-l doresc mai putin.

Nu exista nici un motiv pentru care sa fiu atit de salbatica. Si totusi sint. Am ales sa fiu o persoana destul de privata (dincolo de faptul ca va impartasesc aceste ginduri) pentru ca este singurul fel in care imi imaginez ca pot sa fiu. Nu socializez la evenimente sau petreceri, evit sa cunosc lume noua, iar in urma cu mai bine de doi ani mi-am sters, in cadrul unui experiment care trebuia sa fie temporar, contul de Facebook si nu l-am mai reactivat. Nu i-am simtit lipsa decit mult mai tirziu, cind norocul meu a fost ca, cu inca si mai mult timp in urma, facusem in gluma un cont pentru pisica mea, pe care l-am tinut activ si prin intermediul caruia mai vad ce pun la cale oamenii pe care ii stiu. Asadar, am un cont fictiv – al unei pisici – si 79 de prieteni: 12 animale, 19 afaceri, organizatii sau institutii, o persoana pe care nu am vazut-o niciodata si altfel doar colegi si prieteni apropiati.

Cu toate acestea, imi verific zilnic acest cont, la fel ca cei peste 955 de milioane de utilizatori care fac acelasi lucru. Reteaua creata de Mark Zuckerberg si de colegii lui de camin da dependenta – dar asta stiam deja –, asa incit jumatate dintre acesti utilizatori au decis sa o foloseasca si pe telefonul mobil si, mai mult, in unele tari precum Statele Unite a devenit al doilea cel mai accesat site, dupa Google, conform unui studiu realizat de Nielsen Media Research. Facebook, mai mult decit orice alta retea de acest fel, este adictiv – si pentru toate motivele bune. Totul a functionat, de la infiintarea ei, in interesul si folosul acestei caracatite online, care ne-a adunat pe toti laolalta si ne-a facut pe toti la fel. La asta au lucrat Timeline-ul, acel profil pe care fiecare dintre noi nu incetam sa il editam si sa il verificam constant, in cautare de confirmari si de like-uri, dar si celelalte strategii de marketing ale companiei, care au stiut cum sa atraga simpatia user-ilor. Doar ca, cu toate istoriile despre cum Facebook este o retea care aduna povesti extraordinare ale unor oameni obisnuiti, cu toate declaratiile fondatorului (care, la sarbatorirea a 500 de milioane de utilizatori, spunea ca misiunea companiei este sa faca lumea mai conectata si mai deschisa), ceva pare in continuare in neregula cu masiva retea.

Citeste continuarea in ELLE OCTOMBRIE 2012!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro