ELLE HEALTH: Racoritoarele verii: Tentatii reci

Zilele toride de vara ne fac nu doar sa bem multa apa, ci si sa poftim la inghetata sau la sucurile racoritoare, iar aceste ispite se strecoara in meniul nostru, aproape zilnic. Preia controlul asupra acestor tentatii si inlocuieste-le cu alternative sanatoase!

ELLE HEALTH: Racoritoarele verii: Tentatii reci

Saptamina trecuta am avut intilnirea lunara cu prietenele, un rendez-vous spumos, exclusiv feminin si care, pentru noi, reprezinta prilejul perfect ca sa ne punem la curent cu ce s-a mai intimplat in ultima luna. Toate componentele trupei de soc avem job-uri solicitante, unele au copii, animale de companie, iar altele au chiar si cite trei job-uri, asa ca ne multumim cu aceasta intilnire si o asteptam cu sufletul la gura. Ne facem toate poftele culinare, comandam pe saturate si avem grija mereu sa ne rasfatam cu cite ceva dulce, dar de fiecare data!

Doar ca, pentru prima oara in 15 ani, gasca noastra vesela si sonora este de nerecunoscut, de parca am fi trecut intr-un univers ideal, paralel si de neimaginat. Cum sint cea mai punctuala, am ajuns prima si m-am oferit sa notez lista cu pofte, ca sa avem la dispozitie ce vrem, cit mai repede. Ce crezi? Prietenele mele nu voiau mai nimic din meniul previzibil… pastele quatro formaggi, mereu prezente, cartofii la cuptor pe care ne bateam toate, seriile de cocktailuri baute cu suspine, inghetatele mixte sau vinul alb, pus la congelator ca sa se raceasca si sa ne stearga temporar grijile de la serviciu sau de acasa. Stii cum se spune, ca prietenele bune declanseaza un soi de telepatie intre ele? Tind sa cred ca este adevarat!

Le-am sunat pe rind, pentru a le intreba ce le doreste inima, si am ramas cu gura cascata dupa ce am realizat ca din meniu disparusera pastele, cartofii, inghetatele sau cocktailurile, iar lista mea era compusa din salata, vin si apa plata. Si atit! Dar ce se intimpla cu noi? Ei bine, gasca s-a responsabilizat! Se pare ca, dupa multi ani gurmanzi, am decis sa constientizam ca orice bem sau mincam se reflecta asupra noastra si ca schimbarea este necesara. Am renuntat, in grup, la orice combinatii periculoase de alimente, la inghetatele atit de bune, dar inutile, la cocktailurile alcoolice si sintem atente la cantitate si la calitate. In vremurile in care traim, cind nici macar laptele nu este lapte si pina si apa pe care o bem trebuie verificata, este o strategie absolut necesara. Trebuie sa stim ce cumparam, sa ne interesam de fiecare ingredient si sa consumam sanatos!

Alice Bursuc

Citeste continuarea in ELLE August 2012

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro