Pastilele de slabit au ajuns sa fie in zilele noastre ceva mai rusinos de consumat decit hirtia igienica. Adica nu te mai preocupi sa ascunzi de iubitul tau proviziile sub forma de sul (atunci cind mergeti la munte, de exemplu), insa Doamne fereste sa-ti vada „suplimentele alimentare' din bagaj. Nu il poti minti ca ar fi anticonceptionale (singura varianta de comprimat care l-ar face fericit), nici ca sint bomboane ecologice. Asa ca preferi omisiunea, ca ultima si legala arma de autoaparare a linistii conjugale.
Nu discut despre motivele pentru care vrei sa slabesti. Nu discut de cite kilograme doresti tu sa scapi si de cite doreste mama ta sa scapi (in ochii mamelor si ai bunicelor, mai ales, mereu vom fi „slabe-nghetate'). Eu merg pe principiul ca o femeie isi cunoaste fiecare curba, precum si orice depasire a bunului-simt. Mie, cind acesta din urma tinde sa ma insele, blugii din liceu imi devin un indicator obiectiv! Nu lasa pe nimeni sa iti spuna cit de multumita ar trebui sa fii de tine si de silueta ta. stiu femei destepte care se imbraca destept, tocmai ca sa ascunda curbe iesite bine din contur. Unora le reuseste de minune. Dar cit de rapitoare ar putea fi, daca nu s-ar mai chinui in camuflaje de „3 kg mai putin' si s-ar imbraca pentru a se pune in evidenta! (Fara curbe si complexe in exces, evident.)
Concluzionind, „sa te simti bine in pielea ta' e o vorba mare. Sa te poti aseza fara grija pentru felul in care se muleaza bluza peste stomac, sa nu te gindesti la fiecare poza pe care o faci ca ti se vede barbia dubla sau ca ai uitat sa ridici din umeri (e un truc folosit de multe modele, prin care scot claviculele in evidenta si obtin iluzia si mai multor kilograme in minus!).
Miruna Siminel
Citeste continuarea in Elle Octombrie 2010