Kirsten Dunst ajunge la restaurantul ei preferat din Greenwich Village, parind neatinsa de caldura newyorkeza. Cu sandale din piele tabacita, o rochie simpla din bumbac crem – „Era prea lunga si a trebuit s-o scurtez eu insami!' – si un machiaj foarte discret (doar o dunga fina de tus care-i accentueaza ochii), cu parul ei auriu tuns Bob, Kirsten arata asa cum este ea intotdeauna: partial papusa eterica, partial o aparitie rock sic. Ride atunci cind ii comentez vestimentatia si ii spun ca o caracterizeaza foarte bine.
„Am 29 de ani si ma tot gindesc: «Termina cu rochiile dragute!». Chiar incerc sa fac asta. Ma straduiesc din rasputeri. Am piese in garderoba care sint prea adolescentine pentru virsta mea. Dar imi plac lucrurile simple, feminine, purtabile. Nu-mi place nimic prea exagerat, nu simt…' Si se opreste. Este un alt lucru pe care-l observi cu usurinta la Kirsten. Propozitiile ramin neterminate, in timp ce-si agita miinile in aer, pentru a completa in liniste un proces al gindirii care se deruleaza chiar in momentul vorbirii.
Acele miscari intermintente ale miinilor spun parca mai multe decit gindeste – de parca a invatat sa se protejeze lasind anumite lucruri nerostite. In ultimii patru ani, Kirsten a trecut printr-o adevarata transformare. „Sint mai fericita, mai sigura pe mine, mai hotarita', marturiseste ea. „Persoana care esti la 25 de ani este total diferita de persoana de la 29. Mie mi se pare ca intre aceste doua virste e o prapastie ca de 20 de ani. Traiesti, inveti si apoi ai o perspectiva mai relaxata, mai lejera asupra vietii.'
Kirsten comanda ceai cu lamiie si gheata, cerind oarecum nervoasa chelneritei sa-i aduca omleta cu rosii, sunca si neaparat cu brinza, intrucit pe meniu scrie in dreptul ingredientelor sau/sau. Pare foarte multumita atunci cind chelnerita ii spune ca acest lucru e posibil. E o femeie care a fost in show business mai mult de doua treimi din viata. Faptul ca e o persoana cu picioarele pe pamint este o alegere deliberata. „In viata faci alegeri. Poti sa ai la dispozitie bucatari si sa traiesti intr-o resedinta somptuoasa, inchisa in spatele portilor. Dar pierzi contactul cu lumea reala. Nu mai esti o fiinta umana si prin urmare nimeni nu mai e capabil sa relationeze cu tine si cu filmele tale, pentru ca nimeni nu mai stie nimic despre viata ta adevarata.'
„Eu sint o fata care a fost crescuta de familia ei asa cum trebuie sa fie crescut orice om normal. Nu ma vad ca o persoana mai speciala decit altele. OK, sint actrita, dar cu asta ma ocup. Poate ca oamenii ma recunosc, imi stiu numele, dar asta nu-mi confera puteri speciale.'
Citeste continuarea in ELLE Octombrie 2011