La inceput este greu sa-ti dai seama ce ar trebui sa crezi despre decizia lui Agyness Deyn de a trece de la modelling la actorie. Oare ar fi gresit sa admit ca am simtit o umbra de dezamagire? Nu numai pentru ca ea este unul dintre acele modele care au iesit din rind, devenind o adevarata vedeta in lumea modei – un brand ea insasi, o femeie care nu numai ca prezinta stiluri, ci le si creeaza, care aduce acestei industrii viata si amuzament – dar… model-transformat-in-actrita? Agyness? Agy a noastra – acea persoana cool, vesela si cu picioarele pe pamint – vrea sa joace in filme, in scene din acelea stinjenitoare, care implica bikini? Spuneti-mi, va rog, ca lucrurile nu stau asa!
Din fericire, chiar nu stau asa! Da, isi doreste sa joace in filme, dar n-are de gind sa-si foloseasca farmecul fizic (coiful blond si atitudinea „mi se rupe de tot!' sint atit de impresionante incit uneori chiar uiti ca ai in fata ta o frumusete in adevaratul sens al cuvintului, cu tenul luminos, cu ochi stralucitori si oase perfecte) ca sa reuseasca in acest domeniu.
Iar primul ei rol important intr-un film – in Pusher, care va fi lansat la inceputul anului viitor – chiar nu se limiteaza la ambalaj. „N-am mers la auditii, pentru ca-mi doresc ca lucrurile astea sa curga de la sine. Nu vreau sa dau lovitura. Vreau sa gasesc proiecte de care pur si simplu sa ma indragostesc. Asa ca, pentru acest film, m-am inregistrat si am trimis caseta, sperind la un rol mic. Iar a doua zi m-a sunat chiar regizorul si mi-a zis ceva de genul: «Ai putea sa dai o proba pentru Flo?.» Iar Flo este principalul personaj feminin. Si da, am obtinut rolul.'
Pare vag sceptica in legatura cu asta. „Cind am inceput filmarile, regizorul Louis Prieto mi-a spus: «Stii ca habar n-aveam ca esti model sau ca esti celebra?.» Louis este spaniol, iar acesta este primul lui film in engleza. M-am bucurat mult sa aud asta, pentru ca m-am simtit ca si cum as fi cistigat ceva. Am obtinut acest rol prin forte proprii!'
Filmul Pusher va fi lansat la inceputul anului 2012.
Citeste continuarea in ELLE Noiembrie 2011