Casa asta s-a nascut foarte greu; am lucrat ani de zile la ea. A presupus multe discutii in contradictoriu cu arhitectul, care voia sa-mi faca balcoane si un foisor. („O sa va para rau ca nu puteti sa beti o cafea in foisor cu ochii la munte!') Eu imi doream o casa austera, dupa modelul caselor din Franta. Nepretentioasa, simpla, urmind sa fie „indulcita' cu plante. (In timpul verii, geamurile sint pline de flori si de verdeata.)
Asta era oarecum socant pentru peisajul local. Vecinii chiar ii intrebau pe lucratorii din echipa daca merg la casa aia ca o biserica. In schimb, eu vizualizam foarte bine rezultatul, astfel incit nici cel mai rauvoitor comentariu nu ma putea scoate din povestea mea.
Vedeam pina si gradina cu padurea de mesteceni in fata terasei... Acolo este locul unde se ascund zinitele care au grija de gradina noastra. Impreuna cu copiii, am atirnat de ramurile unui mesteacan un cristal pentru ele, un cadou din partea noastra. Tot acolo le lasam ciocolata, pentru ca le place la nebunie. Mai avem o casuta pentru pasari acolo, „in padure'. Si pasarile stiu asta, asa ca primim vizite de la cele mai frumoase dintre ele.
Iar muntele este ca un mare protector: vine o energie extraordinara de la el. In fiecare clipa este acelasi, dar altul. Si cind ploua e frumos, si cind ninge, si cind e soare, si dimineata, si noaptea – este un spectacol in sine. Am avut acest privilegiu sa-l urmaresc si sa-i primesc darurile, pentru care-i sint foarte recunoscatoare. Interesant in legatura cu acest loc e faptul ca timpul este altfel perceput aici. Cind vin de la Bucuresti, am senzatia ca ies dintr-un tumult, cu motoare pornite si zgomotoase, si ajung intr-o zona in care este liniste deplina si totul pluteste lin, in care si caderea unei pene se aude ca un fosnet dulce si lenes.
O casa mereu plina
Am gindit aceasta casa ca pe un loc cald si bun, care sa ne primeasca pe noi si pe prietenii nostri. Tocmai de aceea, pe parcurs, am ajuns sa modific proiectul gindit initial ca un open space la ultimul etaj. Asa ca am facut trei dormitoare, care azi gazduiesc familiile prietenilor nostri si pe copiii lor. Tot pentru musafirii copii am conceput si dormitorul cu cele trei paturi si cu baia aferenta (cea cu trei lavoare). A iesit un spatiu nepretentios, care nu te obliga la nimic: iti permite sa gatesti si sa fii in acelasi timp cu restul grupului, sa citesti in hamac si sa asculti pasarile si vintul, sa plantezi copaci sau sa citesti in timp ce prietenii tai gatesc pentru tine.
Fotografii: Andreea Goia. Realizator: Crina Alexe.
Citeste continuarea in ELLE FEBRUARIE 2012!