Ne-a fost dat sa traim vremuri interesante, mi-am zis, la un moment dat, in timp ce sarbatoream impreuna cu prietenele mele cea de-a noua casatorie a lui Dame Elizabeth Taylor si faptul ca, indiferent de virsta, era permis sa mai speram ca o putem lua oricind de la capat, aproape la nesfirsit.
A urmat apoi o discutie intreaga si destul de tensionata despre ce inseamna dragostea adevarata si cum poti s-o gasesti, iar si iar. Asta pentru ca aproape fiecare dintre noi se putea lauda cu un sir de relatii care fusesera, cel putin in prima faza, catalogate drept perfecte, din genul celor care vor dura o vesnicie, pina cind, inevitabil, sfirseau destul de trist. Pentru ca apoi sa urmeze, ciclic, altele.
Atunci ne-am pus pentru prima data problema ca modul nostru de viata sentimentala poate fi catalogat drept monogamie seriala, adica acel model de relationare exclusiva, monogama, cu un partener, dar cu o data de expirare fixata cumva dinainte.
Nu stiu de ce ne-a luat atit de mult timp sa ajungem la concluzia asta, dar cert este ca, atunci cind am ajuns, am si inceput sa ne vaicarim. Monogamia seriala, desi devenita norma in ultimii 50 de ani, inca nu este acceptata complet, ca un stil de viata, ci mai degraba vazuta ca un fel de compromis. Este ceea ce facem pina ce fiecare dintre noi isi va intilni dragostea, un surogat care sa ne tina de urit in serile friguroase.
Termenul, se pare, i se datoreaza antropologului Margaret Mead, care, dupa ce a fundamentat teoretic feminismul cu cercetarile ei asupra comportamentelor sexuale ale culturilor din Pacific si din sud-estul Asiei, obisnuia sa spuna ca a fost casatorita de trei ori, de fiecare data cu succes.
Ioana Ulmeanu
Foto: Tibi Clenci
Citeste continuarea in Elle Decembrie 2010