ELLE: Ce mai înseamnă să fii influencer în 2021? Te consideri unul sau preferi eticheta de creator sau artist?
SPEAK: Cred că influencer a ajuns să aibă un ton peiorativ din cauza folosirii excesive și în contexte nefavorabile. Mă consider un artist, fac muzică de mulți ani și în ultima perioadă am creat conținut în mediul online, iar de fiecare dată încerc să mă depășesc atât din punct de vedere al calității, cât și din punct de vedere al mesajelor transmise.
ELLE: Cum ar trebui să fie un influencer și ce calități ar trebui să aibă?
SPEAK: Ar trebui să aibă o expertiză într-un domeniu, să știe să facă ceva, să devină influencer pornind de la o meserie sau un skill de bază, nu doar de la faptul că are un număr mare de oameni care îl urmăresc.
ELLE: Care sunt avantajele și dezavantajele pe care le resimți odată cu notorietatea?
SPEAK: Dezavantaje este mult spus, pentru că am muncit mult ca să ajung la notorietatea asta, însă lucrul pe care îl simt destul de des este lipsa intimității. Avantajele sunt multe, aș minți să spun că nu mi s-au deschis anumite uși datorită notorietății, însă, așa cum spuneam, am muncit mult ca să mă pot bucura de un anume confort în acest moment.
ELLE: Se vorbește tot mai mult de responsabilitatea pe care o au influencerii. Cum te raportezi la asta?
SPEAK: Aici e o sabie cu două tăișuri, este clar că au o responsabilitate când se afișează în fața atâtor oameni, dar și publicul trebuie să fie responsabil și să treacă puțin prin filtrul minții informațiile primite. Consider că așa nu ar mai exista tot felul de situații și de crize de imagine. Cu ce nu sunt de acord, în schimb, este că influencerii sunt responsabili cu educația urmăritorilor. Până la urmă majoritatea facem entertainment, de la muzică la conținut video, care oferă oamenilor o gură de aer, însă nu trebuie să fac doar conținut educativ ca să fiu acceptat de societate. Aici este o discuție amplă pe care o putem continua mult timp de acum încolo.
ELLE: Ce semnifică pentru tine o astfel de responsabilitate?
SPEAK: Eu le transmit oamenilor lucruri cât mai autentice, așa cum sunt eu, cu lucrurile în care cred și deciziile pe care eu le consider potrivite pentru mine. Astfel rămân lângă mine oamenii care rezonează cu ceea ce fac. Pentru mine e foarte ușor, căci mereu spun oamenilor ce cred, nu mă ascund după deget sau nu le arăt doar partea roz a vieții. Am avut probleme, le-am spus, am avut întrebări, le-am pus. Așa am tradus eu această responsabilitate în acțiuni, prin autenticitate.
ELLE: Cum ți-ai defini comunitatea din mediul online? De ce te urmăresc oamenii? Ce dorești tu să le transmiți?
SPEAK: Bună întrebare! Vreau să cred că mă urmăresc pentru că sunt autentic și amuzant, deși cred că o fac și datorită şoarecului. Am o comunitate foarte iubitoare și activă, îmi răspunde rapid la întrebări și reacționează imediat la ce postez. Doresc să le ofer conținut din ce în ce mai bun pe care să îl urmărească cu drag și să simtă că sunt importanți pentru mine, că până la urmă ei joacă un rol foarte important în activitatea noastră.
ELLE: Cât de importantă este implicarea socială pentru un influencer? Cum te situezi tu față de cauzele sociale?
SPEAK: Foarte importantă, atâta timp cât te implici în lucrurile pe care le crezi și nu doar pentru că sunt cool, la modă și aduc trafic. Eu am luat mereu inițiativa când am simțit, pentru că suntem oameni la finalul zilei și trebuie să ne ajutăm reciproc.
ELLE: Resimți o presiune față de publicul tău din online, că trebuie să vii mereu cu lucruri noi? Cum o gestionezi?
SPEAK: Nu simt o presiune pentru că mă ajută personalitatea mea, nu sunt niciodată mulțumit 100% de ce fac. Practic așa trăiesc, am pus mereu presiune pe mine că pot mai mult: că pot să fac o piesă mai bună decât cea anterioară, că pot să fac un video cu o imagine mai bună ca anteriorul și tot așa.
ELLE: Cum vezi tinerii de azi și ce sfat le-ai da celor care vor să facă ce faci tu?
SPEAK: Mi se par foarte smart, căci au avut acces la multă informație și tehnologie, însă în aceeași măsură mi se par destul de comozi. Să nu creadă că e ușor. Să fie hotărâți și dornici să muncească, să învețe lucruri noi în fiecare zi; asta îi sfătuiesc.
ELLE: Cum te raportezi la orașul în care locuiești? Ce te leagă de el?
SPEAK: Mă leagă toată activitatea profesională din acest moment. Aș schimba traficul dacă aș avea această putere, pentru că pierd mult timp pe drumuri; însă asta nu îl face un oraș mai puțin frumos. Îmi place că nu ai cum să te plictisești aici, avem atâtea locuri cu activități recreative, de la parcuri, la terase pe Calea Victoriei, că ți-ar trebui mai mult de-o vară să le descoperi pe toate.
ELLE: Ai anumite obiceiuri pentru a-ți crea în jurul tău un mediu mai plăcut?
SPEAK: Nu m-am gândit la asta așa atent până acum, dar da, am. Îmi aranjez constant studioul, astfel încât să mă simt mereu bine când lucrez. Nu-mi încep ziua fără o cafea băută în liniște acasă; dacă stau să mă gândesc, sigur îmi mai vin și altele.
ELLE: Te simți #rebelswithacause? Te-ai regăsit în pielea personajului din campania glo?
SPEAK: Nu mă gândisem până acum că aș putea să fiu definit așa, dar am simțit că sintagma mi se potrivește. Cred că o să-mi trec descrierea în CV. Conceptul campaniei glo m-a atras prin originalitatea ideii care aduce împreună doi termeni care exprimă o mentalitate care mă reprezintă.
ELLE: Ce înseamnă fun&purpose pentru tine?
SPEAK: Mă implic și fac lucruri în care cred, care fac bine altora și, din fericire, mă și distrez în tot acest timp. Este, deci, o filosofie de viață pe care o aplic în tot ce fac.
ELLE: Ce te-a atras la campania glo?
SPEAK: Mi se pare o inițiativă cool care aduce și o schimbare bine-venită în peisajul gri al orașului. Apreciez și că folosește talentul artiștilor în beneficiul oamenilor printr-o formă de artă accesibilă tuturor și cu un mesaj inspirațional.
ELLE: Ce efecte crezi că va avea campania glo?
SPEAK: Sper ca oamenii să observe mesajele, să zâmbească și să rețină că de cele mai multe ori alăturarea a două concepte contradictorii poate genera plăceri neașteptate. Și asta e bine!
fotografii: Ovidiu Oltean;
realizatoare: Daria Georgescu;
Machiaj: Tania Cozma, Bourjois Paris Official Makeup Artist;
Coafură: Vasile Guzu / Endorphin Lab.
glo™ este un produs cu potential de risc redus destinat consumatorilor adulti de produse din tutun sau nicotină