Inițiativa #rebelswithacause susținută de glo™, care încurajează tinerii artiști să schimbe fața orașelor într-o manieră responsabilă față de mediu, și-a dezvăluit primul mural, o lucrare colorată și vie care vorbește despre cum ne împăcăm viețile trăite în spațiul real și în cel digital.
Dacă parcurgi zilele astea Calea Șerban Vodă din București și îți ridici pentru o clipă privirea din telefon, la numărul 278, pe calcanul unei foste autogări, poți să vezi o uriașă pictură murală apărută recent, înfățișând o figură misterioasă, un fel de avatar care nu are vârstă, gen sau rasă. Figura privește înainte, cu arătătorul ridicat, dar nu pentru a indica ceva, ci mai degrabă pentru că, prinsă de el, acesta susține o sfoară care sugerează poate conexiune sau poate doar un balon care stă să scape, înainte de a evada spre văzduh.
Felul în care e concepută pictura te poate duce cu gândul către multe lucruri, dar chiar numele său, E viață pe net, scris cu mușchi pe o laterală a lucrării, îți arată că aceasta este chiar ceea ce pare: o metaforă a felului în care ne trăim azi viața, mai mult în telefon decât în afara lui, conectați permanent la realitatea rețelelor sociale. În cheia aceasta, personajul poate fi oricare dintre noi, într-un moment de reflecție asupra naturii interacțiunilor noastre din online, iar fundalul ce aduce aminte de celebrul screen-saver default de la Windows pare încă o trimitere la debuturile vieților noastre virtuale, la începuturile inocente ale erei Internetului, când acesta părea la fel de plin de posibilități ca astăzi.
Muralul a fost creat de Sweet Damage Crew, un colectiv de grafferi ale căror lucrări pot fi văzute și în alte locuri din București sau din țară. Pandele, unul dintre artiștii grupului, spune despre lucrare: Personajul pe care l-am desenat face parte din seria mea de oameni-oglindă, care își reflectă contextul și habitatul pe propriul chip, portrete care devin una cu lumea.'
Lucrarea E viață pe net face parte dintr-o serie inițiată de glo în parteneriat cu One Night Gallery, care a curatoriat proiectul, un demers care își propune să aducă în orașele gri mai multă culoare și mai multă artă, dar și să lege comunitățile, să le provoace să trăiască mai mult în afara caselor decât la interior, să vibreze și să se bucure împreună, oferindu-le, prin crearea unor muraluri spectaculoase, spații în jurul cărora să se adune și care să îi stimuleze pe locuitorii din zonă sau pe trecători nu doar la simplu nivel vizual, ci și din punct de vedere al interacțiunilor. Pentru că, trebuie să recunoști, lucrarea de față poate fi un excelent prilej pentru un început de conversație.
Și asta pentru că este o interpretare reușită a conceptului #breakbinary de Fun & Purpose, ideea inovatoare susținută de glo conform căreia o inițiativă reușită este una care aduce atât schimbare în jur, dar și bucurie, atât celor care o realizează, cât și celor care o privesc. Proiectul glo a ajuns în atenția publicului când artiști și influenceri au fost surprinși noaptea lăsând tag-uri #rebelswithacause pe pereții orașului (INNA, Speak, Cătălin Bordea și Macanache sunt implicați). Este o inițiativă care își propune să le lase atât artiștilor, cât și privitorilor libertatea de a se raporta la oraș ca la o galerie de artă, un loc al creativității și amuzamentului, dar și al mesajelor croite cu tâlc, care să te pună pe gânduri cu fiecare art work pe care îl vezi. Mă bucură faptul că am luat parte la această acțiune a brand-ului glo de a înfrumuseța orașul, o cauză care este în linie și cu ce își propune Sweet Damage Crew', a mai declarat Pandele.
Inițiativa promovează și responsabilitatea față de mediu, prin faptul că materialele folosite pentru crearea seriei de muraluri sunt în cea mai mare parte ecologice, precum vopsea care purifică aerul, mușchi verde și lămpi cu încărcare solară. Cele șase lucrări care vor fi create până la final în cadrul proiectului vor acoperi 1.000 de metri pătrați de ziduri și fiecare dintre ele va avea capacitatea de purificare a aerului a 4 copaci maturi.
Însă #rebelswithacause vorbește, în aceeași măsură, despre responsabilitate și despre distracție, despre libertate și experiment și chiar conceptul de la care pleacă, #breakbinary, e perfect vizibil în primul mural răsărit pe Șerban Vodă: un selfie care sugerează în același timp nevoia noastră de validare în viața de pe Internet, dar și nevoia de a evada pe străzile marelui oraș, de a ne pierde în mulțime și de a păstra un oarecare anonimat pe care Internetul nu ni-l mai permite.
Chiar și procesul prin care a fost creată pictura, așa cum l-a redat în cuvinte Pandele, a fost o îmbinare de responsabilitate, pentru a duce la final lucrarea, cu pauze și interacțiuni nostime cu trecătorii: Procedura concretă a picturii a durat șase sesiuni serioase, întrerupte de ploi necaracteristice anotimpului și, desigur, de cetățeni confuzi asupra locației peretelui (o fostă autogară) întrebând constant: ‘când vine autocarul?', ne-a spus artistul.
În cele din urmă, te invităm să vezi chiar tu lucrarea la fața locului, să îi descifrezi înțelesurile, să constați cum a schimbat peisajul din jur și, de ce nu, să îți faci un selfie cu acest uriaș selfie, o meta-glumă ironică despre Internet, comunicare și comunitate, pe care să îl și postezi unde îi e locul: pe Internet.
glo™ este un produs cu potential de risc redus destinat consumatorilor adulti de produse din tutun sau nicotină'