Zayn Malik și Gigi Hadid s-ar fi căsătorit în secret, sau cel puțin așa a dat de înțeles una dintre colaboratoarele lui Zayn.
De când au devenit pentru prima dată părinți, atât Gigi Hadid, cât și Zayn Malik, au preferat să păstreze discreția în privința fiicei lor, Khai, dar și în ceea ce privește relația lor.
Ingrid Michaelson, care a interpretat alături de Zayn Malik duetul To Begin Again, i-a șocat pe fanii lui Zayn atunci când a lăsat să se înțeleagă că acesta și Gigi Hadid ar fi căsătoriți. Artista în vârstă de 41 de ani a organizat o sesiune live pe Instagram în cadrul căreia a răspuns întrebărilor venite de la fani.
Artista a fost întrebată cum au decurs filmările la videoclipul piesei To Begin Again și le-a povestit fanilor despre colaborarea cu Zayn. „Nu ne-am întâlnit niciodată, nu am vorbit niciodată cu el. Zayn nu face lucruri pe care nu vrea să le facă și faptul că a făcut această piesă este flatant”, a dezvăluit Ingrid Michaelson.
Cântăreața a continuat declarațiile spunând că „el este o persoană foarte privată și acum că este căsătorit și are și un copil, face numai lucrurile pe care vrea să le facă”. Bineînțeles fanii au reacționat cu uimire la declarația lui Ingrid cu privire la faptul că Zayn și Gigi sunt căsătoriți, devenind și un subiect de discuție pe twitter.
Deși există posibilitatea ca Ingrid să fi dezvăluit un aspect la care Zayn & Gigi l-au păstrat secret cu privire la relația lor, la fel de posibil este ca aceasta să fi avut doar impresia că cei doi sunt căsătoriți, fiind parteneri de atâta timp. Reprezentanții celor doi nu au răspuns până acum întrebărilor presei cu privire la acest subiect.
Recent, cei doi au fost surprinși de către paparazzi la o plimbare în New York alături de fetița lor care s-a născut în toamna anului trecut.
Gigi Hadid și Zayn Malik au avut o apariție extrem de stylish. Modelul a ales să poarte un top bej, alături de un sacou portocaliu, jeanși și pantofi sport. În ceea ce îl privește pe Zayn, artistul purta o jachetă neagră, un top într-o nuanță similară, jeanși și pantofi negri.
Gigi Hadid a devenit pentru prima dată mamă în luna septembrie a anului 2020. Modelul și Zayn Malik au făcut anunțul la vremea respectivă pe conturile lor de socializare. În februarie 2021, Gigi Hadid a dezvăluit că a născut acasă cu ajutorul unei moașe și a detaliat întreaga experiență pentru Vogue. Vedeta a mărturisit că a făcut această alegere pentru că și-a dorit ca primul său copil să vină pe lume într-un mod pașnic, dar a povestit și că fetița ei a întârziat o săptămână față de momentul estimat pentru naștere.
Gigi Hadid locuiește alături de partenerul ei, Zayn Malik, și fiica lor, Khai, în Pennsylvania, iar asta pentru că vor ca fetița să crească într-un mediu retras și liniștit. Recent, cântărețul a vorbit cu emoție în cadrul emisiunii Valentine In The Morning despre cum i s-a schimbat viața de când a devenit tată pentru prima dată. „E minunat. Mulți dintre oamenii cu care am vorbit înainte ca ea să se nască îmi spuneau că o să fie o schimbare mare și lucruri de genul ăsta. Dar sincer, este un copil minunat. A fost chiar ușor pentru mine și Gigi. Și ea a făcut lucrurile ușoare pentru noi.”
Relația dintre Gigi Hadid și Zayn Malik a început în noiembrie 2015, iar pe parcurs s-au despărțit și împăcat de mai multe ori. În 2019, înainte de sărbătorile de iarnă, cei doi au ținut să își anunțe fanii că formează din nou un cuplu.
Foto: Arhiva Revistei ELLE, Profimedia