Într-un interviu pe care l-a acordat recent pentru The Sunday Times, Winona Ryder a vorbit despre filmările de la Bram Stokers Dracula, din 1992. Actrița își aduce aminte că filmau o scenă în care trebuia să pară îngrozită și șocată. Pentru a reuși să obțină aceste stări, regizorul filmului, Francis Ford Coppola, a început să o jignească, numind-o chiar și „Târfă!', gândindu-se că astfel o va face să plângă. În plus, i-a încurajat și pe ceilalți membri ai producției să facă același lucru, scrie site-ul People.
„Ca să creez un context: trebuia să plâng. Richard E. Grant, Anthony Hopkins, Keanu… Francis încerca să îi facă pe toți să țipe la mine ca să mă facă să plâng. Dar Keanu nu a vrut, nici Anthony. …Pur și simplu nu mergea. Mă gândeam, serios? Nu faci decât să obții opusul', a declarat actrița.
Winona spune că această experiență a apropiat-o foarte mult de Keanu Reeves, și că de atunci au dezvoltat o prietenie frumoasă. În ceea ce îl privește pe Coppola, actrița mărturisește că „suntem OK acum'.
Cei doi actori au mai apărut apoi în câteva filme împreună, precum A Scanner Darkly (2006), The Private Lives of Pippa Lee (2009) și Destination Wedding (2018).
De asemenea, într-un interviu acordat revistei PEOPLE, Keanu vorbea despre partenera sa din filmul Bram Stokers Dracula, mărturisind că este „o persoană adorabilă și o actriță talentată. Cred că facem un cuplu bun'.
Însă, Winona afirma în 2018 că îi leagă mai mult decât o prietenie. În timpul filmărilor de la Dracula, Coppola a folosit un preot român adevărat pentru a oficializa căsătoria dintre Ryder și Reeves. „Chiar ne-am căsătorit în Dracula. Nu, jur, cred că suntem căsătoriți în viața reală'.
Keanu glumește pe această temă și spune că, din când în când, primește un mesaj de la Winona în care îi spune „Bună, sotule'. „La început nu am crezut-o, dar Francis Ford Coppola, regizorul filmului Dracula, a contactat-o pe Winona și a spus public că un preot a ținut o ceremonie și că eu și Winona suntem căsătoriți'.
Citește și:
Justin Bieber este acuzat de hărțuire sexuală
Foto: Arhiva Revistei ELLE