Vlăduța Lupău și-a botezat fiul cel mic, Isaia. Imagini spectaculoase de la eveniment: „Asta e familia noastră și bucuria toată!”

Evenimentul a avut loc într-un resort exclusivist, dotat cu piscină și diverse activități pentru a-i distra pe invitați, atât adulți, cât și copii.

Vlăduța Lupău s-a pregătit cu mare entuziasm pentru botezul celui de-al doilea fiu al său, Isaia, născut în luna iulie. Ceremonia a fost una spectaculoasă, fără daruri, iar nașii micuțului au fost Andra și Cătălin Măruță. Cunoscuta cântăreață, apreciată pentru talentul și carisma sa, trăiește una dintre cele mai frumoase perioade alături de soțul ei, Adi Rus, fost jucător la CFR Cluj, și de fiul lor de doi ani, Iair.

Evenimentul a avut loc într-un resort exclusivist, dotat cu piscină și diverse activități pentru a-i distra pe invitați, atât adulți, cât și copii. Deși petrecerea a fost restrânsă, destinată doar prietenilor apropiați și familiei, numărul celor prezenți va fi de aproximativ 200 de persoane.

Artista și soțul ei au stabilit și un dress-code pentru invitații la petrecere – all white – iar atmosfera a fost animată de concertele susținute de Maria Dragomiroiu, Pepe și Horia Brenciu. Tema decorului a fost una rafinată, cu aranjamente florale albe, care s-au armonizat perfect cu locația aleasă pentru această ocazie specială.

„ISAIA
De azi să-ți porți crucea pe care Dumnezeu Ți-a dat-o! În credință și în dragoste!
Să strălucești, să iubești, să te rogi, să mulțumești și să fii binecuvântat!
Ești a doua minune a noastră!”, a scris artista în descrierea unei fotografii de la botez.

Ulterior, ea a împărtășit și un video inedit de la petrecere, în care a dezvăluit cum a arătat tortul.

„Suntem fericiți. Asta e familia noastră și bucuria toată!”, a scris cântăreața.

Ziua botezului a coincis cu aniversarea zilei de naștere a Andrei, cântăreața fiind sărbătorită cu tort în timpul evenimentului.

„La mulți ani, @andra
Îți dorim zile senine și binecuvântate de Dumnezeu!
Îți mulțumim că am devenit o familie!
Aș avea multe de zis și de scris, dar tu știi prețuirea și iubirea mea și a familiei mele! Nu visam vreodată că vei fi mama spirituală a copilului meu și iată de ziua ta a fost și sărbătoarea lui.
Mulțumim din suflet pentru bucurie”, a scris Vlăduța Lupău pe Instagram.

Vlăduța dezvăluise că Andra și Cătălin Măruță vor fi nașii micuțului Isaia, povestind că de-a lungul anilor, între ea și Andra s-a dezvoltat o prietenie solidă, întărită prin colaborări la diverse evenimente majore.

„Un factor decizional în alegerea numelui sau, mai bine spus, o persoană care m-a ajutat să fixez până la urmă numele a fost și Iair. Îl tot întrebam care variantă să fie, pentru că noi mai aveam una. Nu știu dacă să dau din casă sau nu. Am întrebat-o și pe Andra (n.red. Măruță). I-am cerut să mă ajute să rezolv o problemă și am întrebat-o. Mi-a spus că ei i-ar plăcea mai mult numele pe care l-am și ales. Dacă dau din casă, atunci dau. O să se mărească familia și la voi, nu doar la noi. Se mărește familia voastră odată cu venirea micuțului Isaia pentru că… De aceea am vrut să aleagă Andra numele, pentru că o să fiți nașii lui”, a dezvăluit Vlăduța Lupău, în emisiunea „La Măruță” de la Pro TV.

Numele „Isaia” dat celui de-al doilea băiețel poartă o semnificație profundă, având origini biblice. Provenit din varianta evreiască „Isaiah”, acest nume înseamnă „Dumnezeu este salvarea mea” sau „Domnul mă sprijină.” Alegerea sa sugerează, cel mai probabil, importanța valorilor și credințelor religioase în viața familiei.

Citește și:
Laura Cosoi, declarații emoționante despre fetița ei nou-născută. Ce a dezvăluit actrița despre naștere: „Este un copil predestinat'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people