Vladimir Drăghia, partenera lui, Alice Cavaleru, dar și fiica lor, Zora, au fost invitați în emisiunea „Teo Show' de la Kanal D, ocazie cu care au vorbit despre faptul că peste câteva luni își vor mări familia. Creatoarea de conținut este însărcinată cu al doilea copil.
„Nu a fost întâmplător de data asta, ne-am dorit și ajunsesem să ne dorim destul de tare, cam de un an de zile. Noi credem că are cumva legătură cu stresul, infertilitatea. Imediat ce am putut să ne relaxăm puțin s-a întâmplat minunea', a declarat Vladimir Drăghia.
Actorul și Alice Cavaleru au povestit că se aflau într-o vacanță în Thailanda atunci când au aflat că vor deveni din nou părinți. Alice Cavaleru a vorbit și despre momentele dificile pe care le-a întâmpinat în primul trimestru de sarcină.
„Eram cu testele după mine în Thailanda. Mă uitam la el și nu puteam să mă abțin, încercam să găsesc un moment să-i zic. La trei zile de când am aflat s-au instalat grețurile și nu am mai putut să mănânc nimic, am mâncat doar din meniul de copii. A fost foarte diferit față de sarcina cu Zora. În primul trimestru mi-a fost greață non-stop, zi și noapte. Mâncam la 2 noaptea.'
Creatoarea de conținut a mărturisit că își dorește să nască natural.
„Pe Zora am născut-o natural, la 37 de săptămâni, că și-a dorit să vină mai devreme, iar acum aș vrea să nasc tot natural.'
De asemenea, Vladimir Drăghia a dezvăluit că vrea să fie alături de soția lui atunci când va naște, așa cum s-a întâmplat și când a venit pe lume fiica lor, Zora.
„Eu am fost în camera unde a născut-o pe Zora, am ținut-o de mână ca în filme. Dacă se va putea, bineînțeles, este o plăcere (n.r. va face asta și a doua oară). Eu am văzut-o pe Zora în prima ei secundă de viață. Este ceva la care nu aș renunța, clar aș vrea să fiu acolo. Am plâns amândoi, a fost foarte emoționant', a adăugat actorul în emisiunea „Teo Show.'
În urmă cu câteva zile, Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au anunțat că vor deveni părinți pentru a doua oară. Anunțul lor a fost însoțit de o imagine de familie, în care creatoarea de conținut își arată cu mândrie burtica de gravidă, iar fiica lor, Zora, ține în mână ecografia bebelușului. Pe lângă această fotografie, au transmis un mesaj emoționant prin intermediul căruia cei doi își exprimă bucuria de a-și mări familia.
„Facem om nou. 👶🏻🍼
E dovada noastră de speranță într-o lume mai bună. Sperăm ca la plecarea noastră de aici, prin copiii noștri, locul ăsta să fie mai bun, iar la rândul lor, mai departe, să lase mai bine în urma lor.
Până atunci, sărbătorim un nou început și ne bucurăm să vă avem alături.'
Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au sărbătorit 7 ani de relație în luna decembrie a anului 2021. S-au căsătorit în iulie 2018 în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc pe o plajă privată din Mamaia. Cei doi au petrecut luna de miere în Maroc.
Citește și:
Zarug, declarații inedite despre participarea la emisiunea „Te cunosc de undeva!’
Foto: Instagram