Vlad Gherman, confesiuni despre perioada de după despărțirea de Cristina Ciobănașu: „Am început să consum foarte mult alcool”

Vlad Gherman a vorbit cu sinceritate despre perioada dificilă pe care a traversat-o după ce el și Cristina Ciobănașu s-au despărțit.

Vlad Gherman, confesiuni despre perioada de după despărțirea de Cristina Ciobănașu: "Am început să consum foarte mult alcool"

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au anunțat la începutul lunii februarie printr-un video emoționant publicat pe rețelele de socializare că se despart, după 9 ani de relație. La scurt timp de la anunțul separării, cei doi au decis să nu mai locuiască împreună, iar actorul din serialul „Adela” a dezvăluit că a început să meargă la psiholog pentru a-și pune ordine în viață.

Vlad Gherman a vorbit în cadrul unui clip postat pe contul său de YouTube și intitulat „Cum era să pierd tot” despre faptul că deși din interior părea că are o viață plină de veselie, adevărul era cu totul altul. „Fac acest video pentru că vreau să știți ce am mai făcut și cum a fost ultima perioadă din viața mea, de după despărțire. Foarte mulți cred că au impresia că viața mea e roz, e totul frumos și e plină de veselie și bucurie, și asta pentru că postez cum mă plimb prin țară. Da, e adevărat, viața mea e plină de bucurie, veselie, dar și de momente grele, triste, neplăcute, prin care n-aș fi vrut să trec niciodată.”

Actorul a mărturisit că despărțirea de Cristina Ciobănașu l-a determinat să se descopere, să se maturizeze și că vadă separarea ca pe o etapă benefică dezvoltării lui. „Probabil că fără despărțirea asta nu aș fi putut să descopăr foarte multe lucruri. Nu aș fi putut să mă descopăr pe mine, să-mi asum niște lucruri, să mă maturizez așa cum ar fi trebuit să o fac de acum câțiva ani. Nu mai văd despărțirea ca pe un lucru care m-a distrus, care m-a dărâmat. Văd această despărțire ca fiind o etapă prin care a trebuit să trec ca să pot să mă dezvolt.”

Vlad Gherman își continuă mărturisile și le povestește cu sinceritate fanilor că după despărțire a început să consume alcool și să fumeze, fiind lucruri care lui nu îi fac cinste. „Imediat după despărțire am străbătut o perioadă destul de ciudată. O perioadă despre care nu pot să vorbesc decât cu o oarecare rușine în suflet. Și asta pentru că am început să consum foarte mult alcool, lucru pe care nu-l făceam, toată lumea știe că eu beam o sticlă de vin pe an. Cred că ajunsesem la un moment dat să beau o sticlă pe zi. Am început să fumez țigări pentru că stăteam cu sora mea, ea fiind fumătoare. Am început să fumez, să-mi cumpăr singur pachete de țigări. Ajunsesem să am o perioadă când fumam aproape un pachet pe zi.”

Deși a trecut prin aceste momente dificile pe care nu ar fi vrut să le experimenteze, Vlad Gherman spune în încheiere că a apelat la ajutor specializat și că acum lucrurile sunt diferite. „Sunt lucruri care nu-mi fac cinste, lucruri urâte, partea aia mai întunecată a acestei experiențe, a acestei schimbări majore din viața mea. Ajutat de psiholoaga mea, am reușit să mă redresez repejor. Nu pot să spun că am renunțat definitiv la fumat, la consumul de alcool. Nu mai beau și nu mai fumez atât de mult. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă să faci lucrurile astea. Eram foarte obosit la filmări, aveam cearcăne proeminente”, a povestit Vlad Gherman pe YouTube.

Citește și:
Anca Țurcașiu, declarații sincere, la un an de la divorț: 'Poate că am ieşit şifonată, dar…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people