Viviana Sposub și George Burcea, confesiuni neașteptate după patru ani de relație. Cum au depășit problemele din relație: „Asta ne-a făcut mai puternici”

Viviana Sposub și George Burcea au făcut declarații surprinzătoare despre relația lor.

Viviana Sposub și George Burcea s-au cunoscut în cadrul emisiunii „Ferma. Orășeni vs săteni' difuzată de PRO TV, acolo unde amândoi au fost concurenți. Pe parcursul relației, au întâmpinat destule momente dificile, tensiuni și au fost implicați și într-o serie de scandaluri publice cu fosta soție a actorului, Andreea Bălan, alături de care acesta are două fete, pe Ella și pe Clara.


În vara anului 2023, Viviana Sposub și-a anunțat urmăritorii că ea și George Burcea nu mai formează un cuplu. După o relație de trei ani, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Cu toate astea, actorul și vedeta au decis să treacă peste problemele din relație. Așa că, George Burcea și Viviana Sposub au mai dat o șansă poveștii lor de dragoste.

Recent, Viviana Sposub și George Burcea au acordat un interviu pentru British Thoughts Magazine, iar cu această ocazie au vorbit deschis despre povestea lor de dragoste. Vedeta și actorul au dezvăluit care sunt cele mai importante lucruri din relația lor


„Cele mai importante lucruri care ar trebui găsite în orice relație sunt respectul, dragostea, încrederea și sprijinul. Ceea ce funcționează foarte bine pentru noi în relația noastră este că suntem cei mai buni prieteni și ne face plăcere să trăim împreună', au declarat Viviana Sposub și George Burcea.

Viviana Sposub și George Burcea au discutat și despre cât de dificil este să își trăiască relația în vizorul publicului. 

„Nu este deloc ușor (să ai o relație publică – n.red.). Este greu să rezolvi problemele din cuplu în privat, darămite în fața unui public numeros. Dar asta ne-a făcut mai puternici. Facem tot posibilul să nu lăsăm factorii externi să influențeze deciziile pe care le luăm în relația noastră.'

Viviana Sposub și George Burcea formează un cuplu de patru ani, iar cei doi continuă să fie surprinși de lucrurile pe care le află zilnic unul despre celălalt.

„Chiar dacă suntem împreună de patru ani și ne cunoaștem foarte bine, în fiecare zi descoperim lucruri care ne surprind unul despre celălalt. Dar ceea ce ne surprinde de fiecare dată este câte lucruri avem în comun și cât de des ne gândim la același lucru sau vrem să spunem ceva în același timp. Este o conexiune pe care adesea nu o putem înțelege pe deplin', au menționat Viviana Sposub și George Burcea pentru sursa citată anterior.


Pe lângă relația lor de cuplu, Viviana Sposub și George Burcea formează o echipă grozavă și în plan profesional. În sensul acesta, își doresc pe viitor să fie distribuiți împreună în filme și nu ignoră ideea de a mai lua parte la un reality show. 

„Am colaborat la diverse proiecte, iar de fiecare dată rezultatul a fost minunat. Prin urmare, în viitor, ne-am dori să jucăm împreună în filme și chiar să participăm din nou la un reality show', au mai spus Viviana Sposub și George Burcea pentru British Thoughts Magazine


Citește și:
Ce vacanță plănuiește Monica Bîrlădeanu după ce s-a căsătorit cu Valeriu Gheorghiță: „Vine iarna și…’

Foto: Instagram, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people