Nadia Comăneci ne surprinde din nou, de această dată fiind vorba despre o ipostază inedită în care o vedem pe legenda gimnasticii românești.
Nadia Comăneci a publicat pe contul personal de Instagram, acolo unde are o comunitate numeroasă care îi urmărește activitatea, un video în care este surprinsă în timp ce dansează. Având zâmbetul pe buze, se poate observa cum sportiva în vârstă de 60 de ani chiar se distrează făcând asta. În acel clip mai apare și câinele Nadiei Comăneci, Winnie.
„Micuțul Winnie nu e impresionat', a scris Nadia Comăneci pe Instagram, alături de video.
Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Nadia Comăneci, sportiva originară din Onești intrând în istoria sportului odată cu performanța sa uluitoare de la Montreal, atunci când a obținut prima notă de 10 din gimnastică, a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă. Cum probabil se așteptau foarte mulți, legendara gimnastă a spus că face în fiecare zi mișcare.
„Fac mișcare cel puțin 30 – 40 de minute în fiecare zi. Când sunt acasă, merg în sala de gimnastică, iar atunci când sunt plecată, mă asigur din timp că hotelul are o sală de fitness. Și dacă se întâmplă să nu am o sală în apropiere, improvizez și mă antrenez în cameră folosind obiectele aflate la îndemână. Nu există însă zi fără mișcare fizică.'
Nadia Comăneci a recunoscut că are o alimentație echilibrată, însă uneori, cu ocazia sărbătorilor, se mai răsfață cu diverse preparate.
„Mănânc echilibrat, cel mai mult îmi place peștele, alături de legume gratinate sau piure de legume. De sărbători mă mai răsfăț și eu cu anumite produse culinare, mai ales că pregătesc și feluri de mâncare tradițional românești, cum sunt sarmalele adaptate în care folosesc carne de curcan, spre exemplu', a adăugat Nadia Comăneci pentru Gazeta Sporturilor.
Citește și:
Sandra Bullock, apariție rară alături de cei doi copii pe care i-a adoptat
Foto: Arhiva ELLE