Meadow Walker, fiica regretatului actor Paul Walker, a dat publicității un video inedit în care apare alături de tatăl său.
Meadow Walker, fiica regretatului actor Paul Walker, a împărtășit cu fanii care o urmăresc pe Instagram un video inedit în care apare alături de tatăl său.
Meadow Walker, în vârstă de 21 de ani, a publicat acest video despre care declara că nu se gândea vreodată că îl va da publicității, dar că acum i s-a părut „momentul potrivit” pentru a-l face public. În clipul de câteva secunde apare ea alături de tatăl ei, în momentul în care îl surprinde chiar de ziua de naștere a acestuia.
„Hi!”, se aude Meadow spunându-i tatălui său, care pare speriat la deschiderea ușii, iar urarea de La Mulți Ani este întâmpinată cu răsete, actorul părând inițial speriat de gestul fiicei sale. „M-ai speriat foarte tare”, spune regretatul actor, înainte de a-și îmbrățisa fiica.
„Nu am crezut vreodată că voi împărtăși acest video. Dar pare momentul potrivit. Fiți buni. Vă iubesc. Rămâneți în siguranță”, spune Meadow în textul care acompaniază clipul postat pe Instagram.
View this post on Instagram
I never thought Id share this. But it felt right. Be good. I love you. Stay safe. xx
Paul Walker a decedat într-un accident auto în noiembrie 2013, când avea doar 40 de ani, la numai câteva săptămâni după ce fiica sa împlinise 13 ani.
Meadow a pus bazele organizației caritabile the Paul Walker Foundation, iar luna trecută a anunțat că organizația va colabora cu Banca de Alimente the Los Angeles Regional Food Bank pentru a oferi alimente copiilor aflați în dificultate pe perioada pandemiei de coronavirus.
„Vă rugăm să stați acasă”, a scris ea pe Instagram în anunțul parteneriatului. „Acest lucru vă protejează nu numai pe voi, dar și pe toți cei din jurul vostru. Trebuie să avem grijă unul de celălalt în această perioadă. Și tot timpul”.
Pe 16 martie, Meadow a mai publicat pe contul ei de Instagram o imagine în care apare împreună cu tatăl ei, când ea era mică.
„ultimate apocalypse buddy” este textul care acompaniază imaginea, făcând referire la pandemia de coronavirus și regulile de autoizolare și distanțare sociale impuse de autoritățile din întreaga lume.
Foto: Arhiva Revistei ELLE