Andreea Antonescu a luat pe toată lumea prin surprindere când a anunțat, în urmă cu câteva luni, despărțirea de partenerul ei de viață, Victor Vrînceanu. Cei doi au devenit părinți în decembrie anul trecut, când artista a născut o fetiță, pe nume Venice Victoria. Deși mulți credeau că cei doi vor forma un cuplu multă vreme, fosta concurentă de la America Express a postat atunci un mesaj prin care dezvăluia că relația lor a ajuns la final, fără să indice însă un motiv concret pentru această situație.
Într-un interviu acordat recent, Victor Vrînceanu a vorbit deschis despre înțelegerea pe care o are cu Andreea Antonescu în ceea ce privește creșterea fiicei lor, Venice Victoria.
„Când am avut discuția finală despre despărțire, am întrebat-o cum facem cu copilul. Eu mă gândeam la program, iar ea mi-a spus că e OK dacă îi dau o anumită sumă de bani pe lună. (…) Revenind la suma înaintată de ea, am stat și m-am gândit mult, pentru că nu iau niciodată decizii sub impulsul momentului. Peste două zile i-am scris pe whatsapp că accept să îi dau suma pe care a cerut-o. Până la urmă banii sunt pentru fiica mea, Victoria. Și nu aș vrea vreodată ca Andreea să simtă că m-am opus sau am negociat cu ea. I-am dat cât a vrut. Din momentul despărțirii i-au intrat negreșit banii în cont lună de lună în ziua de 15, sau poate mai devreme', a declarat jurnalistul în interviul acordat Cancan.ro.
Acesta susține că i-a declarat în numeroase rânduri fostei sale partenere că poate apela la el oricând are nevoie.
„Pentru Victoria nu am limite. Nu am eu bani mulți, dar atât cât am, dacă are nevoie fata mea, îi dau! I-am spus Andreei în nenumărate rânduri, atât verbal, cât și în scris, că poate apela la mine oricând. Recent i-am propus să ne vedem să vorbim despre turta Victoriei care va fi în decembrie, să ne organizăm. I-am spus că voi plăti eu tot', a mai spus el pentru sursa citată.
Victor Vrînceanu se arată însă nemulțumit de timpul pe care îl petrece cu fetița lui, mărturisind că o vede pe micuță săptămânal, dar că a acceptat condițiile impuse de cântăreață.
„Eu am mai spus-o acum câteva luni că îmi doresc ca Victoria să petreacă timp cu ambii părinți în mod egal. 50-50. La acel moment, Andreea nu a fost de acord. După care a urmat o perioadă în care a acceptat. După care, din nou, s-a sucit.(…) De unde eram obișnuiți și înțeleși pentru împărțirea timpului petrecut cu Victoria în mod egal, acum mi-a spus că îmi oferă două weekend-uri pe lună și câteva ore de vizită în timpul săptămânii', a mai declarat el.
Jurnalistul a declarat și că a dorit să o ferească pe cât posibil pe fiica lui de rețelele de socializare și că speră să ajungă la un numitor comun cu Andreea Antonescu în ceea ce privește acest aspect.
„Am spus clar că nu sunt de acord sub nicio formă cu expunerea Victoriei pe rețelele sociale și în scopuri comerciale. Nu am să acceptat niciodată ca fiica mea de 10 luni să fie folosită în campanii de promovare de diverse produse. Păi, noi părinții ei, pentru ce muncim? Ca să o protejăm și să o ferim de astfel de lucruri. Așa mi se pare normal. Și mai e un aspect extrem de important. (…) Mi se pare un semn de respect față de Victoria să o lăsăm pe ea să aleagă dacă vrea o viață în lumina reflectoarelor. Nu să o forțăm noi din fragedă pruncie la un trai fără intimitate. Să aleagă micuța singură atunci când va putea să realizeze lucrurile acestea. În al doilea rând, pe internet navighează tot felul de ciudați și obsedați. Când mă gândesc că fata mea poate fi expusă la astfel de riscuri, îmi vine să înnebunesc efectiv!', a mai precizat el.
Citește și:
Sophie Turner, îndrăgostită din nou? Cine este bărbatul cu care a fost surprinsă în ipostaze tandre la scurt timp de la anunțul divorțului
Foto: Arhiva ELLE