Vanessa Kirby s-a logodit. Cine este partenerul actriței din serialul „The Crown”

Vanessa Kirby și iubitul său, Paul Rabil, s-au logodit după doi ani de relație.

Conform Page Six, Vanessa Kirby, actrița care a interpretat-o pe Prințesa Margaret în popularul serial de pe Netflix The Crown, și jucătorul profesionist de lacrosse Paul Rabil s-au logodit. Cei doi au făcut pasul cel mare după doi ani de relație.


Zvonurile că Vanessa Kirby și Paul Rabil ar forma un cuplu au apărut pentru prima dată în octombrie 2022, când au fost surprinși de paparazzi ținându-se de mână în timp ce se plimbau pe străzile din New York.

În luna noiembrie a anului 2023, relația lor a devenit oficială pe Instagram, când Rabil, în vârstă de 39 de ani — supranumit „LeBron al lacrosse-ului’  a postat mai multe fotografii alături de Vanessa Kirby, însoțite de un mesaj emoționant:

„Din momentul în care ne-am întâlnit pentru prima dată în Des Moines, în jurul lumii și înapoi, viața este mult mai bună, mai plină de sens și mai frumoasă alături de tine.'


Vanessa Kirby, în vârstă de 36 de ani, este una dintre cele mai apreciate actrițe britanice ale generației sale. În trecut, ea a avut o relație cu actorul Callum Turner, colegul său din filmul Queen And Country din 2014. De asemenea, Kirby a avut un succes remarcabil la Hollywood, apărând în filme importante precum Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One și Pieces of a Woman, unde prestația sa a fost nominalizată la numeroase premii. În viitor, ea va interpreta rolul lui Sue Storm în filmul The Fantastic Four: First Steps alături de Pedro Pascal, cunoscut pentru rolul său din Gladiator II.

Paul Rabil, o figură proeminentă în lumea lacrosse-ului, s-a retras din activitatea competițională în 2021, după ce a jucat pentru echipa Boston Cannons. În prezent, el este președintele și cofondatorul Premier Lacrosse League, o organizație care promovează acest sport la nivel internațional. Pe lângă activitatea sportivă, Rabil conduce Rabil Companies, o afacere dedicată dezvoltării și promovării lacrosse-ului.


În trecut, Rabil a fost căsătorit cu Kelly Berger, o colegă profesionistă din lumea lacrosse-ului, între 2014 și 2017. Ulterior, a avut o relație cu actrița Eiza Gonzalez, cunoscută din serialul 3 Body Problem.

Citește și:
Amal Clooney, apariție stylish alături de soțul ei, George Clooney, în St. Tropez

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people