Monica Bîrlădeanu a postat un mesaj emoționant, în urma căruia Valeriu Gheorghiță a reacționat neașteptat.
Valeriu Gheorghiță este un sprijin constant pentru Monica Bîrlădeanu, fiind alături de ea în momentele de fericire, dar și în cele mai dificile și vulnerabile. Recent, actrița a fost aproape de lacrimi într-o postare online, iar partenerul ei a reacționat prompt.
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță își trăiesc povestea de dragoste în mod discret, evitând expunerea în fața publicului și a presei. Rar sunt văzuți împreună la evenimente sociale, nu acordă interviuri comune și nu postează fotografii împreună pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, medicul și-a arătat sprijinul pentru partenera lui în mod public, după ce aceasta a făcut o postare emoționantă pe rețelele de socializare.
Vedeta a postat un video pe pagina sa de Instagram în care a transmis cele mai importante lucruri din viața ei și ce apreciază cel mai mult la cei din jurul său.
„Cel mai valoros lucru pe care poți să-l dăruiești cuiva nu este un lucru material. E timpul tău. E atenția ta, căldura și înțelegerea ta. …și atunci când cineva îți dăruiește timpul lui, dăruiește și tu mai departe o mică parte dintr-al tău cuiva care poate are nevoie și își poartă suferință în tăcere. Love”, a scris Monica Bîrlădeanu pe Instagram.
În urma mesajului transmis de Monica, Valeriu Gheorghiță a reacționat simplu în secțiunea de comentarii cu trei inimi, dar care arată dragostea pe care i-o poartă.
Monica Bîrlădeanu s-a aflat la un moment dat în mijlocul unor noi zvonuri. Deși își păstrează discreția pe rețelele de socializare, vedeta trăiește o poveste de dragoste cu Valeriu Gheorghiță. Recent, au apărut speculații cu privire la o posibilă sarcină. Pentru a clarifica situația, Monica Bîrlădeanu a dorit să împărtășească ea însăși adevărul fanilor.
În timpul emisiunii speciale de Revelion de la Pro TV, când i s-a pus întrebarea despre rezoluțiile pentru 2024, actrița a surprins pe toată lumea dezvăluind că își dorește o „masă plină”. Declarația Monicăi Bîrlădeanu a stârnit uimire în rândul celor prezenți, în special a cântăreței de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița, care a exclamat: „E gravidă, e gravidă”.
De aici au pornit zvonurile că vedeta ar putea fi însărcinată. Cu toate acestea, Monica Bîrlădeanu a aflat de speculații și a dorit să ofere clarificări fanilor. Ea a postat un mesaj pe contul său personal de Instagram, unde a mărturisit că nu este adevărat ceea ce se spune și că nu este însărcinată.
„Oameni buni, știu că se tot scrie de ieri într-una, dar sunt fake news: nu sunt însărcinată. Un an nou bun tuturor”, a transmis Monica Bîrlădeanu pe Instagram.
Foto: Arhiva ELLE