Rona Hartner a trecut printr-o perioadă foarte dificilă din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat. În luna iulie cunoscuta artistă a dezvăluit într-un interviu emoționant pentru Antena Stars că a fost din nou diagnosticată cu cancer la plămâni și la creier, aflându-se în stadiul patru, cu metastaze.
Artista dezvăluia atunci că în ultimele două luni a început să tușească neîncetat și că a căutat ajutor medical în Franța. Cu toate acestea, niciun medic nu i-a oferit un diagnostic clar, așa că s-a întors în România, unde un specialist a identificat o pneumonie atipică. După investigații detaliate, diagnosticul dureros a fost pus: cancer în stadiul patru, cu metastaze.
Acum, Rona Hartner se poate declara o femeie foarte fericită și extrem de norocoasă deoarece a reușit să învingă cancerul, pentru a doua oară.
Mai mult chiar, artista își pregătește revenirea pe scenă și a stabilit deja unde va susține primul concert.
„E o mare minune să revin pe scenă, mi-a revenit spectaculos și vocea. Tocmai ce m-am întors de la niște evaluări medicale, totul e în regulă acum. Sunt ca orice om normal, mă simt binecuvântată de Dumnezeu. Eu și trupa mea vom cânta, pe 20 octombrie, la domeniile Chateau Tour St. Honore 83- La Londe, un castel din Franța, am mai fost acolo, la un concert, pe 6 iulie, anul acesta, când eram foarte bolnavă. Credeam că acela va fi ultimul recital din viața mea. Am cântat atunci cu atâta forță, am zis că, dacă mor, în acea zi, măcar să mor pe scenă. Nu aveam deloc suflu, dar aveam forță de la Dumnezeu. Iar acum, iată, este practic primul concert din noua mea viață, de când am fost scoasă din groapă. Lumea nu își poate imagina prin ce am trecut. Mă întorc cu proiectul meu, ‘Eternity, de muzică religioasă.', a declarat Rona Hartner pentru Playtech Stiri.
La concertele pe care le susține, Rona Hartner este acompaniată de o formație compusă din 12 muzicieni, asigurându-se astfel că oferă un spectacol de zile mari.
„Noi avem o formulă compactă, cu care cântăm în castele, în sudul Franței, avem prețuri normale, orice poate fi negociat, nu este atât de scump, de exagerat. Avem cam 12 instrumentiști, avem și o formulă pentru simfonic, acolo sunt însă alte sume. Să nu credeți că în România percepem un preț mai mare, decât al unui artist local și nici în Franța. Ne adaptăm la loc, putem trece de la un onorariu de 7.000 de euro, la 50.000 de euro, în componență foarte mare. Avem formule pentru toate gusturile și pentru toate posibilitățile. Ne dorim să cântăm, avem mentalitate de artiști de jazz, ne adaptăm și la locuri mai mici', a mai spus ea pentru sursa citată.
Artista a dezvăluit că a reușit să învingă cancerul pentru a doua oară deși medicii aveau păreri rezervate despre șansele ei.
„Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Medicii au găsit un remediu-miracol, un medicament foarte periculos, ca orice chimioterapie, cu 13 pagini de efecte secundare. Se pare că Dumnezeu a vrut să n-am niciun efect secundar, ba dimpotrivă, să îmi facă un miracol și să mă vindec în două săptămâni. E o minune mare de tot. Era stadiul patru și după ăsta nu mai e alt stadiu. Practic, la unele boli mai zic ei că există și stadiul cinci, dar când ai deja metastaze în corp e patru și nu mai pot să facă ei niciun fel de operație. Și sunt greu de găsit și medicamentele, iar cele mai multe medicamente au efecte. La mine, exista interdicție la toate medicamentele clasice și au găsit unul foarte special și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit', a declarat Rona Hartner pentru Fanatik.
Actrița a mărturisit că tratamentul a dat rezultate deoarece a avut o mutație complexă, care a reacționat la medicamentele prescrise de medici.
„A apărut de la plămâni, dar eu sunt nefumătoare. A fost cancer de nefumător, cu mici particule, dar foarte fulminant. Eu în spital m-am închinat, m-am împărtășit în fiecare zi și n-am avut niciun efect secundar, ceea ce era foarte surprinzător. Medicamentul ăsta atacă inima, atacă tot, ce să faci? E chimioterapie, știi? Mulți oameni m-au întrebat să dau numele medicamentului, păi nu vi-l dau! Doamne ferește! Mulți au certat doctorii lor, dar oameni buni, nu merge decât la mutația respectivă, BRAF, trebuie să ai această mutație. Eu am avut chiar o mutație complexă. Dacă nu aveam mutația asta în cancer, nu se putea face nimic', a completat Rona Hartner, pentru FANATIK.
Citește și:
Ce decizie a luat Simona Pătruleasa, după 15 ani de căsnicie: „Nu am negociat nimic’
FOTO: Arhivă ELLE