Unde le-a dus Andreea Antonescu pe fiicele sale: „Pentru prima dată”

Andreea Antonescu și-a dus fetițele la Galați, orașul în care a copilărit.

Unde le-a dus Andreea Antonescu pe fiicele sale: "Pentru prima dată"

Andreea Antonescu este în culmea fericirii de când fiica ei mai mare a venit din America pentru a-și petrece vacanța în România. Acum, artista face tot posibilul să petreacă mai mult timp cu fetele sale, Victoria și Sienna, și să găsească activități potrivite pentru vârsta lor. Recent, vedeta le-a dus în Galați, locul în care visurile ei au început să prindă contur. Emoțiile au izbucnit, iar amintirile au revenit imediat ce a ajuns acasă.

Andreea Antonescu și-a dus fetițele la Galați

Cântăreața a preferat să rămână discretă cu viața sentimentală după despărțirea de Victor Vrînceanu. Artista pare că a decis să pună temporar în așteptare aspectul romantic și să se concentreze pe momentele pe care le petrece alături de cele două fiice. Artista a avut dorința ca Victoria să exploreze locurile în care ea însăși a copilărit și nu a mai ezitat să îndeplinească acest vis.

„Am adus-o pe bebelina pentru prima dată în Galați, la zid… locul în care micuța Andreea de 10-12 ani se ruga și visa ca muzica ei să fie auzită și cântată de oameni. Voi ați transformat asta în realitate și nu-mi vor ajunge 10 vieți să vă fiu recunoscătoare și să vă mulțumesc. I-am șoptit micuței mele, Venice Victoria, că visurile devin realitate dacă crezi în ele și că mama ei va fi lângă ele, să le iubească, să le ocrotească și să le susțină până la final indiferent de drumurile pe care și le vor alege. Sunteți mai presus de tot ce-am îndrăznit vreodată să visez, Sienna și Venice Victoria!”, a mărturisit Andreea Antonescu pe Instagram.

Călătoria nu s-a oprit aici. Dorind să-i facă o surpriză Siennei, artista a decis să facă o oprire la Vama Veche împreună cu ea. Cele două au petrecut timp de calitate împreună și s-au bucurat de valurile mării și de atmosfera de pe litoral.

„Pentru prima dată cu Sienna în Vama Veche! Am descoperit de-a lungul timpului locuri minunate pe care am marea bucurie de a le arăta acum și fetițelor mele. Ce poate fi mai frumos decât să ai două suflete ale tale pe viață cu care să poți explora orice?”, a transmis Andreea Antonescu .

Artista și tatăl fetiței sale s-au despărțit

Andreea Antonescu a surprins pe toată lumea atunci când, acum câteva luni, a anunțat că s-a despărțit de partenerul său de viață, Victor Vrînceanu. Cei doi au devenit părinți în decembrie anul trecut, atunci când artista a adus pe lume o fetiță pe nume Venice Victoria. Deși mulți se așteptau ca relația lor să dureze mult timp, fosta concurentă de la America Express a postat un mesaj în care dezvăluia că au ajuns la finalul relației, fără a oferi un motiv concret pentru această situație.

Într-un interviu acordat recent, Andreea Antonescu a făcut noi declarații despre despărțirea de Victor Vrînceanu, tatăl mezinei sale. Invitată în podcastul Ilincăi Vandici, Andreea Antonescu a fost întrebată despre despărțirea de partener, lăsând să se înțeleagă care au fost, de fapt, motivele separării.

„Maturitatea emoțională este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Valorile după care ne clădim acest caracter ne reprezintă. Eu am valorile mele. Îmi place să respect oamenii din jurul meu și să arăt fiecărei persoane din viața mea cât este de importantă pentru mine. Iubire nu există fără respect, bun simț și adevăr. Ca orice femeie, am nevoi și dorințe. Țin mult la nevoile mele”, a povestit Andreea Antonescu despre despărțirea de Victor Vrînceanu în podcastul „Te Ascult” găzduit de Ilinca Vandici.

Citește și:
Irina Rimes, dezvăluiri inedite despre relația cu David Goldcher și ideea de a deveni părinți: „Dacă am avea un copil…’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people