Ana Geoană și soțul ei, Garett Cayton, au plecat în luna de miere.
Ana Geoană, fiica Mihaelei și a lui Mircea Geoană, s-a căsătorit cu Garrett Cayton pe 27 august 2023. Evenimentul a avut loc în Veneția, la Hotelul Cipriani. La petrecere au fost prezenți, printre alții, Andreea Esca și soțul ei, Alexandre Eram.
După nunta fabuloasă pe care au avut-o în Veneția, care s-a întins pe parcursul a trei zile, Ana Geoană și soțul ei, Garett Cayton, au plecat în luna de miere. Tânăra a împărtășit pe Instagram câteva cadre din destinația în care se află împreună cu partenerul ei de viață. Cei doi au parte de experiențe inedite în deșert și până acum au făcut plimbări cu ATV-urile și s-au bucurat de ceea ce descoperă.
Ana Geoană trăiește în Los Angeles și e nutriționistă holistică și coach pentru o viață sănătoasă. În ceea ce îl privește pe soțul ei, Garrett Cayton, el este un cetățean american. El ar fi nepotul unui milionar de origine poloneză, pe nume Jona Goldrich, iar familia lui ar fi recunoscută pentru acțiunile umanitare pe care le face în Statele Unite, transmite Fanatik.
Ana Geoană și Garrett Cayton s-au cunoscut în timpul facultății. În cadrul unui interviu, tânăra a dezvăluit ce anume a impresionat-o la partenerul ei și a povestit care sunt pasiunile lor comune.
„M-a impresionat curiozitatea lui de-a descoperi oameni și idei noi, vrea mereu să învețe și să experimenteze, împărtășim multe dintre aceleași pasiuni și ne completăm cumva natural. Amândurora ne place să facem sport, să călătorim, avem o pasiune pentru filme, magie și muzică. Familia lui seamănă foarte mult cu a mea: sunt uniți, au umor, sunt mereu prezenți real unii pentru ceilalți. După ce eu și Garrett am absolvit universitatea și m-am mutat în Los Angeles, familia lui a fost extrem de primitoare și călduroasă. Nu m-au lăsat deloc să mă simt ca o străină și m-au primit cu brațele deschise. Am găsit în casa lor o alinare pentru dor, care, deși se pare că e intraductibil în multe limbi, este un sentiment real, cu care înveți greu să trăiești. Eu am avut norocul să fiu primită într-o altă familie, care acum este familia mea, și să nu mă mai simt atât de înstrăinată”, a declarat Ana Geoană pentru OK! Magazine.
Ana Geoană, fiica Mihaelei și a lui Mircea Geoană, a fost cerută în căsătorie în luna martie a anului 2022. Tânăra și-a anunțat cu mult entuziasm urmăritorii de pe rețelele de socializare de acest moment important din viața ei. În august 2022, cei doi au organizat o petrecere de logodnă în grădina Palatului Mogoșoaia.
„I-am spus da omului visurilor mele. Garrett, nu pot exprima în cuvinte cât de mult te iubesc, dar promit că îmi voi petrece restul vieții alături de tine. Sunt foarte încântată să împărtășesc această frumoasă veste cu voi”, spunea Ana Geoană pe Instagram la vremea respectivă.
Foto: Instagram