Trump e furios că angajații nu îl protejează de coronavirus, dar refuză să poarte mască

Trump e furios că angajații nu îl protejează de coronavirus, a raportat NBC, deși refuză, la rândul lui, să se protejeze purtând mască.


Donald Trump e furios pe angajații de la Casa Albă, a raportat NBC News citând o sursă internă, după ce unul dintre valeții săi a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Președintele Statelor Unite își învinovățește angajații că nu îl protejează suficient, dându-și seama că a interacționat în mai multe rânduri, în ultimele zile, cu persoana infectată.


Aceeași sursă a declarat NBC că valetul infectat a fost în apropierea președintelui zilnic, lucru pe care Trump l-a contrazis mai târziu, spunându-le reporterilor că a avut foarte puține contacte personale cu angajatul infectat.

Trump e furios acum, în condițiile în care el însuși nu se protejează și nu face aproape nimic pentru a-i proteja pe cetățenii pe care îi conduce. Cel mai recent exemplu este faptul că președintele a refuzat să poarte o mască în vizita la o fabrică din Arizona care produce chiar măști de protecție.


Între timp, Trump le-a explicat că, în fapt, a purtat mască pe parcursul respectivei vizite, dar că și-a dat-o jos atunci când a fost filmat. „Am avut o mască pentru o perioadă. Am purtat-o în culise. Dar mi-au spus că nu am nevoie de ea, așa că nu aveam nevoie de ea. Și, apropo, dacă ați observat, nimeni altcineva nu purta mască în acel grup.'

Trump e furios azi pentru că nu este protejat de cei din jur, dar e foarte posibil să fie și mai furios la alegeri, pentru că votanții nu vor uita curând că președintele a refuzat planul CDC de redeschidere a țării, că a insistat pe deschiderea economiei în condițiile în care a fost avertizat că aceasta ar veni cu costul a sute de mii de vieți omenești, așa cum s-a arătat în raportul oficial pe care l-a primit. Și, desigur, că a ignorat avertismentele OMS privind declanșarea unei pandemii, ca acum să arunce vina tot pe Organizația Mondială a Sănătății și pe laboratoarele din China care se ocupă cu testarea virusului, în loc să justifice și să corecteze propria lipsă de măsuri.


Citește și:
Cum vor mai arăta călătoriile noastre în epoca Covid-19

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video