Troian Bellisario și Patrick J. Adams au devenit părinți

Troian Bellisario și Patrick J. Adams au devenit părinții unei fetițe, anunțul fiind făcut chiar de către actriță pe Instagram.

Troian Bellisario și Patrick J. au anunțat pe Instagram că au devenit părinții unei fetițe, iar imaginea a primit o mulțime de aprecieri, precum și mesaje din partea prietenilor celor doi.


„Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscătoare sunt. Tuturor oamenilor care ne-au protejat, au avut grijă de familia noastră care se mărește și tuturor celor care ne-au respectat intimitatea. Tribului nostru care se mărește cu grație și iubire. Lui Patrick pentru că m-a sprijinit în fiecare moment al sarcinii și la nașterea ei. Și acestei forțe incredibile a destinului care ne-a adus această fetiță în viețile noastre. Nu aș putea să fiu mai mândră să îi fiu mamă. Să aduc pe lume o nouă fetiță și să fac tot ce îmi stă în putință să o cresc să fie bună, puternică și cine vrea ea', a scris Troian în descrierea imaginii.


După ce au dovedit că pot păstra un secret, colegii și prietenii lui Troian din „Pretty Little Liars' au lăsat numeroase mesaje de felicitare în comentarii.

Ashley Benson și Sasha Pieterse le-au transmis celor doi actori cât de mult îi iubesc, iar Janel Parrish i-a felicitat pentru nașterea fetiței: „Felicitări dragă T. Sunt sigură că este perfectă.'

Printre cei care i-au lăsat felicitat pe Troian și Patrick se numără și creatoarea serialului „Pretty Little Liars', Marlene King. Atât ea, cât și Keegan Allen, cel care joacă rolul partenerului lui Spencer (personajul interpretat de Troian), au transmis felicitări cuplului. „Atât de bucuros pentru amândoi. Felicitări acestei micuțe pentru cei mai buni părinți din lume', a scris Allen la postarea fostei sale colege. „Veți fi cei mai buni părinți. Felicitări ție și doamnei tale. Cele mai bune urări pentru voi trei', a scris Marlene King la postarea lui Patrick J. Adams.

Patrick J. Adams a postat și el aceeași imagine, mulțumind la rândul lui prietenilor care au păstrat intimitatea sa și a soției sale. Acesta a primit numeroase mesaje de felicitare, printre ele numărându-se și cele de la colegii din serialul „Suits', Duke Hill și Gina Torres.


În luna august au apărut primele zvonuri despre sarcina lui Troian, vestea fiind confirmată atunci pentru E!Online. Troian Bellisario și Patrick J. Adams s-au căsătorit în 2016 și au avut întotdeauna o relație discretă.

Citește și:
Pretty Little Liars, unul dintre cele mai stylish seriale

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people