Află cele mai importante detalii despre recepția organizată la Frogmore House, după nunta Prințului Harry cu Meghan Markle.
Un lucru este sigur – familia regală știe să se distreze! Mai multe surse au declarat pentru The Telegraph și E!Online că invitații de la recepția organizată de Prințul Charles la Frogmore House au avut parte de momente amuzante, însă, din păcate, nu vom putea vedea imagini de la petrecere, deoarece smartphone-urile au fost interzise.
Cu toate acestea, știm ce au purtat o parte din invitați. Dacă actrițele din Suits au renunțat la pantofii cu toc în favoarea unor papuci confortabili imediat după ceremonie, Priyanka Chopra, Serena Willias și Jessica Mulroney au impresionat cu ținutele lor.
https://www.instagram.com/p/BjAw5uEhsEz/?taken-by=rachelrenna
Impresionantă a fost și plecarea spre petrecere a Prințului Harry cu Meghan Markle. Harry a renunțat la uniforma militară și a purtat un frac, în timp ce Meghan Markle a purtat o rochie albă, cu guler, creată de Stella McCartney. Ea a purtat și inelul albastru al Prințesei Diana. Ducesa de Sussex nu și-a schimbat coafura, alegând să poarte tot un coc. Hairstylist-ul lui Meghan, Serge Normant, a declarat că a fost minunat să lucreze cu Ducesa de Sussex, iar acest coc a fost unul messy, însă într-un mod controlat.
Harry și Meghan au sosit la Frogmore House într-un Jaguar E-Type Concept Zero din 1968, un vehicul electric superb, al cărui număr de înmatriculare a reprezentat ziua nunții celor doi. Adorabil, nu?
Dacă îți imaginai că la această recepție la care au participat 200 de invitați lucrurile vor fi plictisitoare și cei prezenți vor asculta discursuri foarte serioase, se pare că nu a fost cazul.
Potrivit E!News, Prințul William și Prințul Charles au avut un discurs amuzant.
„Fratele meu este îndrăgostit, este clar. Să fii îndrăgostit este fel ca în situația unui băiețel care se scapă pe el. Nu ești conștient că o faci, însă toată lumea știe, iar tu simți ceva cald”, a glumit William, adăugând apoi „Cu toate aceste discuții despre iubire, toată lumea este așa de emoționată, până și tortul plânge”.
Prințul Charles, în schimb, a vorbit despre un aspect mai puțin important, banii alocați pentru această nuntă, acesta glumind: „bugetul cu această nuntă a dispărut”. Știm că s-au cheltuit milioane de dolari, însă sumele impresionante câștigate din turism și nu numai vor umple cu siguranță acest gol.
Petrecera a continuat la fel ca în cazul oricărei nunți. Harry și Meghan au avut primul dans, iar melodia pe care ar fi ales-o este „I Want to Dance With Somebody” (Whitney Houston). Se pare că atât Harry, cât și Meghan ar fi ținut un discurs.
Prințul Harry i-a mulțumit lui Clare Waight Keller, cea care a creat rochia de mireasă purtată de Meghan, pentru că a ajutat-o pe aceasta să arata superb. Clare a fost și ea prezentă la eveniment, numărându-se printre cei 200 de norocoși care s-au distrat alături de familia regală.
Meghan Markle a încălcat tradiția și în discursul ei a mulțumit familiei regale pentru primirea călduroasă.
Seara a continuat cu alte momente amuzante. De exemplu, Idris Elba a fost DJ pentru o scurtă perioadă, iar George Clooney servea tuturor tequila. Da, la recepția organizată la Frogmore House s-a servit tequila, iar invitații au putut mânca burgeri sau vată de zahăr. Unele surse au declarat că s-ar fi comandat și pizza și se pare că a existat chiar și un cocktail special numit When Harry met Meghan (după faimosul film „When Harry met Sally”).
James Corden a fost MC-ul întregului eveniment, iar Elton John a cântat și el câteva melodii. A existat și un DJ, cel care a fost și la nunta surorii lui Kate Middleton, Pippa.
De la eveniment nu puteau lipsi artificiile, însă se pare că ar fi avut loc și un incident amuzant legat de acestea. Angajații ar fi fost nevoiții să alunge lebedele de pe apă pentru a le putea activa.
https://www.instagram.com/p/Bi_iHKBhs-y/?utm_source=ig_embed
Invitații au plecat după miezul nopții, însă mulți au continuat petrecerea în Chiltern Firehouse, unul dintre locurile preferate ale Prințului Harry.
Cât despre Ducele și Ducesa de Sussex, cei doi au fost văzuți părăsind Castelul Windsor duminică după-amiază, după ce au petrecut acolo noaptea nunții.
Foto: Instagram