Forbes a făcut public numele celor mai bine plătite actrițe de la Hollywood din acest an, iar Emma Stone, ocupanta primului loc în top 10 anul trecut, nu se mai află pe listă.
Scarlett Johansson ocupă primul loc în topul cu cel mai bine plătite actrițe în 2018. Potrivit Forbes, actrița a câștigat de patru ori mai mult decât în 2017, ajungând anul acesta la suma de 40,5 milioane de dolari, datorită interpretării personajului „Black Widow” în filmul „Avengers”.
Ceea ce mai înseamnă și că Emma Stone, ocupanta locului întâi al clasamentului de anul trecut, nu numai că a fost detronată, dar nu a reușit să ocupe niciun loc în top 10.
Locul al doilea îi revine Angelinei Jolie, cu o sumă estimată la 28 de milioane de dolari, majoritatea banilor fiind câștigați din „Maleficent 2”, a cărui premieră o așteptăm în 2020. Imediat după Angelina, se clasează Jennifer Aniston, cu 19,5 milioane de dolari. Actrița din „Friends” a încasat sume considerabile în urma colaborărilor cu Smartwater, Aveeno și compania aeriană Emirates. Imediat după Jennifer, pe locul al patrulea, o găsim pe Jennifer Lawrence, cu 18 milioane de dolari.
Locul 5 în lista realizată de Forbes este ocupat de Reese Witherspoon, cu 16,5 milioane de dolari, mulțumită rolului din „A Wrinkle in Time” și celui de-al doilea sezon din „Big Little Lies”. Mila Kunis o urmează pe locul 6, cu 16 milioane de dolari.
Julia Roberts, Cate Blanchett, Melissa McCarthy și Gal Gadot completează topul cu cel mai bine plătite actrițe de la Hollywood din acest an.
Foto: Arhiva Revistei ELLE