Toni Grecu, unul dintre fondatorii grupului Divertis, a fost externat după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus și a reușit să treacă peste acest moment dificil.
Toni Grecu, unul dintre cei trei fondatori ai grupului umoristic Divertis, a fost internat în spital la jumătatea lunii ianuarie, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19.
După ce s-a vindecat de noul coronavirus și a fost externat, actorul în vârstă de 61 de ani a făcut primele declarații despre problemele cu care s-a confruntat.
Toni Grecu a povestit că știrile conform cărora a fost internat la Terapie Intensivă în stare gravă au fost false și că internarea lui a fost cauzată de nevoia de a beneficia de tratament și de a i se administra oxigen. „Nu a fost niciun moment o formă uşoară a bolii, dar nici una foarte severă, care să fi necesitat internarea la ATI. După atâta timp petrecut în spital, pot spune cu mâna pe inimă că am avut de-a face cu cea mai mare dramă, dar cu şi cea mai mare comedie pe care am trăit-o vreodată!”, a declarat Toni Grecu pentru playtech.ro.
Actorul a povestit și despre momentul cumplit al incediului de la Spitalul Matei Balș, după care a fost transferat la spitalul Sf. Pantelimon alături de alți pacienți, de unde, după numai 24 de ore, a fost mutat la Monza Metropolitan Hospital. „Privind retrospectiv, pot afirma acum doar atât: noaptea aceea de pomină de la Matei Balş e una încă complicată în mintea mea. Încă nu am decantat toate acele minute grele. Nu voi vorbi aşadar despre ceea ce am simţit şi trăit atunci!”, a mai spus Toni Grecu.
Acesta a ținut să mulțumească tuturor cadrelor medicale care s-au ocupat de îngrijirea lui pe perioada în care a fost internat. „Am fost impecabil tratat. După cum trebuie să le mulţumesc tuturor celor, printre accesele mele de tuse şi frisoane, m-au făcut să râd, să văd partea frumoasă a paharului. Şi asta a venit nu doar din partea medicilor sau asistentelor, ci şi a colegilor de salon sau a prietenilor care au ţinut aproape. Tuturor, le mulţumesc”.
Toni Grecu, în vârstă de 61 de ani, a fondat alături de Doru Antonesi și Florin-Viorel Constantin grupul umoristic Divertis.
Toni Grecu a putut fi urmărit începând cu luna septembrie a anului 2020 în emisiunea de satiră online „Știrea mea” de pe Aleph News, în cadrul căreia dezbătea subiectele și știrile momentului cu umor. În octombrie 2020, Toni Grecu a vorbit în emisiune despre pandemia de Covid-19 și schimbările pe care le-a produs în viețile noastre. „Referitor la telemuncă. Eu plec în fiecare dimineață de acasă din reflex. Mă duc în parcare, iau mașina și mă duc la muncă. Partea proastă este că eu nu sunt angajat nicăieri. Mă plimb prin oraș, mă uit la clădirile de birouri care-s goale acuma și îmi imaginez ce frumos era când erau pline de viață, cu oameni frumos îmbrăcați, bărbații cu cravate și femeile cu tocuri, intrând veseli dimineața și ieșind triști seara”, a declarat Toni Grecu în emisiunea „Știrea mea.”
Foto: Arhiva Revistei ELLE